Personalul companiei Alitalia, în grevă ca protest faţă de închirierea serviciilor Blue Air

Personalul companiei aeriene Alitalia organizează, luni, o grevă de 24 de ore, principala nemulţumire a sindicaliştilor fiind închirierea serviciilor operatorului aerian român Blue Air, scrie Mediafax. 
Economica.net - lun, 25 mai 2015, 13:14
Personalul companiei Alitalia, în grevă ca protest faţă de închirierea serviciilor Blue Air

Greva piloţilor şi asistenţilor de zbor a început la ora 0.01 (1.01, ora României) şi va dura 24 de ore, potrivit Asociaţiei italiene a piloţilor aviaţiei comerciale (ANPAC).

Autoritatea aeronautică italiană (ENAC) a comunicat că există două perioade în care cursele aeriene vor fi garantate – între orele 7.00-10.00 (8.00-11.00, ora României) şi 18.00-21.00 (19.00-22.00, ora României).

Greva se va desfăşura pe toate aeroporturile din Italia, cu excepţia zborurilor care operează pe aeroporturile din Bari, Brindisi şi Genova.

Sindicatul ANPAC denunţă sistemul de închiriere a serviciilor Alitalia companiei române Blue Air.

„Considerăm inadecvate garanţiile privind nivelul personalului navigant. Noua companie Alitalia Alitalia a fost fondată cu 280 de piloţi şi 767 de asistenţi de zbor, care riscă să fie vizaţi de disponibilizări în contextul scoaterii din uz a 14 avioane de tip Airbus A320”, precizează ANPAC, citat de Mediafax

„Este inacceptabil să ne desfăşurăm activitatea prin sistemul de închiriere a servicilor companiei române Blue Air, cu avioane Boeing 737, în timp ce aeronavele Airbus 320 ale Alitalia rămân subutilizate”, subliniază sindicaliştii.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Se deschide magazinul ATAC din Drumul Taberei, acolo unde a funcționat unul dintre cele mai vechi supermarketuri din București. Ce este nou la ATAC
FOTO Se deschide magazinul ATAC din Drumul Taberei, acolo unde a funcționat unul dintre cele mai vechi supermarketuri din ...
Auchan România deschideazi cel de-al doilea magazin Atac din București, în Drumul Taberei, acolo unde a funcționat unul dintre cele mai vechi supermarketuri din oraș, un simbol pentru cartierul......
Nouă scumpire a carburanților, după cea de ieri. Cât costă benzina și motorina azi, 5 martie
Nouă scumpire a carburanților, după cea de ieri. Cât costă benzina și motorina azi, 5 martie
Carburanții auto s-au scumpit și azi, cu 9 bani pe litru, în stațiile liderului pieței, ca urmare a efectelor războiului ...
Olandezii de la Action „care au mereu 1.500 de produse sub 5 lei” ofertează managerii de magazin în Bucureşti cu salarii nete de 5.900 de lei – 6.500 de lei lunar
Olandezii de la Action „care au mereu 1.500 de produse sub 5 lei” ofertează managerii de magazin în Bucureşti ...
Retailerul de produse nealimentare Action se extinde, face angajări şi prezintă şi grilele salariale pentru unele dintre ...
ANRE va crește garanțiile cerute investitorilor în regenerabile
ANRE va crește garanțiile cerute investitorilor în regenerabile
Președintele ANRE vrea să crească garanțiile cerute investitorilor care vor să racordeze un proiect la rețea și chiar ...