Perspectivele economiei mondiale, eradicarea sărăciei şi dezvoltarea economică, analizate la reuniunea FMI-BM. Participă şi Teodorovici

Economica.net
12 04. 2019
globalization_44552000_14462700_77663900

La acest eveniment participă directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, şi alţi membri ai Consiliului guvernatorilor BCE, guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, alţi guvernatori ai băncilor centrale, miniştri de Finanţe, parlamentari, directori din sectorul privat, academicieni şi reprezentanţi ai organizaţiilor societăţii civile din întreaga lume.

Ministrul român al Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, de asemenea, că va fi prezent la reuniune.

Vor avea loc şi seminarii, conferinţe de presă, şedinţe regionale şi multe alte evenimente concentrate asupra economiei mondiale, evoluţiilor internaţionale şi sistemului financiar global.

În avanpremiera reuniunii de primăvară, FMI a revizuit marţi în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în acest an şi a avertizat că expansiunea ar putea încetini şi mai mult din cauza tensiunilor comerciale şi a unei ieşiri potenţial dezordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană

Cel mai nou raport „World Economic Outlook” estimează că economia mondială va creşte probabil cu 3,3% în acest an, cea mai lentă expansiune din 2016, faţă de un avans de 3,5% previzionat în ianuarie. Pentru 2020, rata de creştere rămâne nemodificată la 3,6%.

Pentru România, documentul a revizuit în scădere la 3,1% estimările privind avansul economiei în acest an, iar în paralel prognozează o majorare a ratei inflaţiei şi deficitului de cont curent.

Dacă în luna octombrie 2018 FMI estima că în acest an România va înregistra o creştere economică de 3,4%, în raportul publicat marţi instituţia financiară internaţională şi-a revizuit, în jos, prognozele referitoare la avansul economiei româneşti până la 3,1% în 2019 şi la 3% în 2020.