Daea: Peste 140.000 de porci au fost ucişi până în prezent. Putem repopula în trei luni, trei săptămâni şi trei zile

Peste 140.000 de porci au fost sacrificaţi deja din cauza pestei porcine africane şi, din păcate, vom mai sacrifica, pentru sunt două complexe mari care au fost atinse de acest virus, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la Antena 3, adăugând că repopularea fermelor se va face cam în 90 de zile, Agerpres.
Economica.net - mar, 04 sept. 2018, 05:05
Daea: Peste 140.000 de porci au fost ucişi până în prezent. Putem repopula în trei luni, trei săptămâni şi trei zile

„România are în prezent 4,5 milioane de porci, iar noi am ucis până acum 140.000 de porci. Eu spun că repede putem reface, putem repopula, în trei luni, trei săptămâni şi trei zile. Sunt ferme de porci, avem 260 de unităţi în România cărora le dăm bani pentru bunăstare şi ei le dezvoltă. E adevărat că acum temerea este mare”, a precizat Daea.

El a prezentat o situaţia la zi a localităţilor afectate de pestă porcină africană, explicând că nu judeţul întreg este afectat, chiar dacă la ora actuală sunt active 178 de focare din 11 judeţe.

„Este adevărat că pe hartă judeţele toate sunt roşii, dar nu trebuie să dramatizăm. Sunt 11 judeţe, iar în acestea sunt 2.588 de UAT-uri. Ce înseamnă UAT-uri? Sate, comune, oraşe, municipii. Din 2.588, în 178 (localităţi) sunt cazuri de PPA, adică 6,9% din cele 2.588 de UAT-uri. Judeţul Bihor din 531 are 1,3% afectate, Satu Mare, din 285 are 1,1%. Este adevărat, Tulcea din 184 are 74, care înseamnă 40,2%, iar în Ialomiţa şi Constanţa sunt procente de 13%. Lumea când aude spune că e în tot judeţul. Nu este tot judeţul. Introducem panică şi este nenorocire”, a explicat ministrul Agriculturii.

Daea susţine că trebuie spus foarte clar populaţiei că nu există altă cale, deşi este dureroasă, decât sacrificarea porcilor în cazul acestei boli extrem de grave.

„Trebuie să spunem foarte clar populaţiei că nu există altă cale, e dureroasă şi o spune un om care ştie ce înseamnă cetăţeanul român, omul de la ţară. Îi ştiu pe nea Gheorghe, dada Maria, Nicoleta şi aşa mai departe. (…) E ţăran de-al meu, pun mâna pe el, mă uit în ochii lui cu lacrimi în ochi, şi eu şi el, şi trecem peste acest moment. Hai să ne dăm mâna, hai să fim puternici, hai să trecem peste acest necaz, hai să punem ţara… nu mai e loc de întors”, a subliniat ministrul.

El a menţionat că a cerut sprijin la Bruxelles pentru combaterea PPA, iar 12 state au sărit în ajutorul României.

„Am solicitat sprijin din partea CE şi 12 state ne-au sărit în ajutor, începând de la Lituania şi Letonia, care au fost în această situaţie, inclusiv am vorbit cu miniştrii din Germania şi Austria. Am rugat preşedinţia Austriei să îmi admită pe ordinea de zi un raport, o informare a CE. Noi suntem aici apărători ai graniţei noastre dar şi ai graniţei europene pe partea de est a ţării, care are 400 de km şi înseamnă şi apă şi uscat. (…) Din păcate, au explodat şi la noi focarele. Eu am spus de fiecare dată că trebuie să ne pregătim aici. Noi ştiţi cum suntem acum, ca un om care a pus apa în butoi şi vede pe unde curge. Lucrurile acestea trebuie să ne dea de gândit, să punem în plan pentru viitorul ţării măsuri care să asigure ţara că lucrurile pot fi şi sunt controlate”, a arătat şeful MADR.

Nu în ultimul rând, acesta a afirmat că virusul pestei porcine africane „a măturat 16 ţări ale lumii”, ajungând în China, Portugalia şi Spania. „Portugalia a scăpat de virus după 13 ani şi Spania după 30 de ani, iar în Sardinia nici acum, după 41 de ani. Este un virus extrem de periculos, care nu are antidot. Moartea animalului este sigură. Nu are treabă cu omul. Noi, România, ne-am apărat prin măsuri preventive de acest virus timp de 5 ani. Virusul a intrat şi el nu a intrat pe graniţă cu paşaportul, ca să îl controlezi sau vine virusul călare pe bicicletă. Noi nu am renunţat la nicio măsură”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...