Cât ne-a costat pesta porcină. Şase dintre primii zece beneficiari de despăguburi în 2020 sunt companii cu acţionari români

Analizând clasamentul primelor zece exploatații în funcție de numărul efectivelor ucise din cauza pestei porcine africane, reiese că virusul PPA a intrat în fermele mari, cu precădere în cele românești. În total, în 2020, statul a plătit peste 190,2 milioane de lei despăgubiri în contul celor 185.400 de porci uciși. Șase din primele zece ferme comerciale afectate de virus sunt controlate de antreprenori români, dar primele două aparțin unor investitori din Danemarca.
Alina Stanciu - lun, 25 ian. 2021, 19:21
Cât ne-a costat pesta porcină. Şase dintre primii zece beneficiari de despăguburi în 2020 sunt companii cu acţionari români

24 de exploatații comerciale și 610 gospodării care se ocupă de creșterea porcinelor au primit anul trecut despăgubiri din partea statului pentru că au fost afectate de pesta porcină africană și a trebuit să își omoare toți porcii. În total, PPA ne-a costat în 2020 în jur de 190, 2 milioane de lei, iar în perioada 2017-2020, de la primul focar de PPA pe teritoriul țării, nota de plată a fost de peste 600,4 milioane de lei, potrivit datelor furnizate ECONOMICA.NET de Autoritatea Național Sanitar Veterinară (ANSVSA).

“În anul 2020, plata despăgubirilor acordate proprietarilor de animale sacrificate în contextul PPA s-a realizat din fonduri de la bugetul de stat, urmând să fie întocmită și transmisă cerera de rambursare Comisiei Europene. Valoarea rambursată de Comisia Europeană urmează a fi în procent de 75% din valoarea cheltuielilor eligibile suportate de România”, au declarat pentru ECONOMICA.NET, oficialii ANSVSA.

În ceea ce privește cele mai mari zece exploatații comerciale afectate de PPA anul trecut, și implicit cele care au încasat și cei mai mulți bani în contul animalelor sacrificate, din datele ANSVSA reiese că majoritatea au acționariat autohton.

Astfel, cele mai mari prejudicii ca urmare a pestei le-a avut compania Danbred SRL din județul Argeș care a trebuit să ucidă peste 47.200 de capete pentru care a încasat în jur de 48,4 milioane de lei, conform estimărilor ECONOMICA.NET pe baza despăgubirii medii pe cap de animal în 2020 ce se ridică la 1025 de lei.

ANSVA nu a făcut precizări despre valoarea despăgubirilor încasate de fiecare companie în parte. Menționăm însă că, potrivit legii, plata despăgubirilor se face la valoarea de înlocuire la prețul pieței a animalului tăiat, ucis ori altfel afectat sau, după caz, la suma pierderii suferite de proprietar, la data când a avut loc acțiunea de lichidare a focarelor de boală. Valoarea de piață este prețul pe care proprietarul l-ar fi putut obține în mod normal pentru animal imediat înainte de contaminarea sau de sacrificarea sa, ținând seama de aptitudinea, calitatea și vârsta acestuia.

Din datele Termene.ro,Danbred Argeș SRL este un business de peste 9,9 milioane de euro și peste 100 de angajați din județul Argeș. Compania este deținută de Marslund Holding A/S și Munkbro Holding A/S din Danemarca, cu câte 40% din acțiuni și Bența Ion și Chiriac Ionel cu câte 10%.

Urmează Olsuin SRL, companie ce face parte, potrivit termene.ro, din grupul de firme danez Premium Pork International A/S, al doilea cel mai mare producător de carne de porc din România.

Nu în ultimul rând, al treilea beneficiar de despăgubiri este Macro Suin, o afacere de 13,1 milioane de euro în 2019, controlată potrivit teremene.ro de către oamenii de afaceri Ene Cătălin și Cristea Mihai Sorin.  

Lista completă cu primii zece beneficiari de despăguburi:

Potrivit ANSVA, informațiile prezentate sunt furnizate de instituție conform raportărilor instituțiilor subordonate, care au obligația de a transmite modificările ce intervin, de fiecare dată când situația o impune.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...