Pesta porcină încă se manifestă în 140 de localități

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 140 de localităţi din 20 de judeţe, cu un număr de 416 focare, din care un focar într-o exploataţie de tip A, iar în alte 4 judeţe există doar cazuri la mistreţi, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 25 iul. 2019, 04:34
Pesta porcină încă se manifestă în 140 de localități

Cele mai multe focare active sunt în judeţele Teleorman (169 de focare în gospodăriile populaţiei şi 515 cazuri la mistreţi), Dolj (81 de focare în gospodăriile populaţiei şi 8 cazuri la mistreţi) şi Giurgiu (36 de focare în gospodăriile populaţiei şi 28 de cazuri la mistreţi).

Până în prezent, au fost eliminaţi 372.325 de porci afectaţi de boală şi există 1.660 de cazuri la mistreţi. Au fost stinse 1.246 de focare, cele mai multe în judeţele Tulcea (568), Brăila (140) şi Ialomiţa (132).

Numărul proprietarilor despăgubiţi se ridică la 8.778 iar valoarea totală a plăţilor este de 252,287 milioane de lei, susține Agerpres, iar prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social. 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...