Peste 1,2 milioane lei amenzi, în urma controalelor ANPC la comercianţii de încălţăminte

Economica.net
11 05. 2019
adidasi_decimas_3456789_32182400

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), au fost verificaţi 898 de operatori economici, din care 569, reprezentând 63,36%, au înregistrat abateri de la prevederile legale. Valoarea produselor controlate a fost de 21,46 milioane de lei, din care produsele cu abateri au însumat valoarea de 1,33 milioane de lei.

Pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 630 de sancţiuni, din care 280 de avertismente şi 350 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1,22 milioane de lei. În plus, s-au dispus 325 de măsuri de oprire temporară de la comercializare, pentru nerespectarea cerinţelor de informare a consumatorilor, prin marcarea/etichetarea articolelor de încălţăminte.

ANPC precizează că s-au constatat abateri privind informarea/etichetarea prin pictogramele corespunzătoare celor 3 părţi componente ale încălţămintei şi materialelor utilizate la producerea articolelor de încălţăminte la 355 de operatori economici din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi municipiul Bucureşti, reprezentând 39,5% din totalul controlat.

De asemenea, s-au constatat abateri privind modul de etichetare a articolelor de încălţăminte la 36 de operatori economici din judeţele Arad, Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Galaţi, Mureş, Sibiu, Suceava, Vrancea şi din Capitală, reprezentând 4% din totalul controlat.

În ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor, s-au constatat abateri privind desfăşurarea acestora la 26 de operatori economici din judeţele Arad, Bacău, Bihor, Braşov, Cluj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Sibiu, Timiş, Tulcea şi Vaslui, reprezentând aproximativ 3% din totalul controlat.

Alte abateri (practici comerciale incorecte, legalitatea funcţionării; afişarea în mod vizibil a denumirii unităţii, a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate al/ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze, precum şi afişarea şi respectarea orarului de funcţionare; afişarea preţurilor şi tarifelor, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, conform OG 21/1992 (r2), afişarea telefonului consumatorului) s-au constatat la 222 operatori economici, din toate judeţele, cu excepţia judeţelor Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Ilfov, reprezentând circa 25% din totalul operatorilor controlaţi.