Peste 100 de morţi, sâmbătă, în violenţele din Siria

Economica.net
24 06. 2012
siria1_42990700

Regimul şi-a intensificat în ultimele zile represiunea, cu bombardarea fără încetare a bastioanelor rebele din Homs (centru), Deir Ezzor (est), Idleb (nord-vest), Deraa (sud) şi în apropiere de Damasc, asalturi şi operaţiuni de securitate, potrivit OSDO.

Sâmbătă a fost o zi deosebit de sângeroasă, cu moartea a cel puţin 116 persoane, a precizat organizaţia. Printre morţi figurează 77 de civili, dintre care o familie cu şase membri şi mai mulţi copii, un dezertor şi 28 de „alţi soldaţi”.

Cu o zi înainte, au murit tot 116 persoane, numărul victimelor atingând suta aproape în fiecare zi în ultima săptămână.

Pe de altă parte, Crucea Roşie internaţională şi Semiluna Roşie siriană au condamnat vehement uciderea unui voluntar, care a decedat după ce a fost găsit împuşcat la Deir Ezzor, în timp ce purta uniforma Semilunii Roşii şi acorda îngrijiri de primă necesitate.

În afară de victimele zilnice, peste 1,5 milioane de persoane au nevoie în prezent de ajutor umanitar în Siria, în timp ce zeci de mii au fugit din ţară în statele învecinate, în special în Turcia, potrivit ONU.