Peste 2.200 de români, lăsaţi să paralizeze, de stat şi de o companie farmaceutică

„Miastenia Gravis este o boală rară iar pacienţii oricum nu se vor vindeca niciodată!". Acesta este răspunsul unui oficial al Ministerului Sănătăţii la întrebarea „de ce nu se găseşte medicamentul adresat acestei boli în farmacii?". 2.234 de români suferă de miastenia gravis dar şi de lipsa din farmacii a unui medicament vital, dar cu proveniență unică. Cauza? Comercializarea medicamentului Mestinon în România este neprofitabilă iar Ministerul Sănătăţii spune că nu se amestecă în regulile pieţei.
Andreea Budica - vin, 30 mart. 2012, 04:05
Peste 2.200 de români, lăsaţi să paralizeze, de stat şi de o companie farmaceutică

Miastenia gravis este o boală autoimună a sistemului neuromuscularar caracterizată în special prin slăbiciune și oboseală musculară, până la colaps, ce poate afecta toți muşchii striaţi, cei ai ochilor, şi, în cazuri grave, cei respiratorii şi ai inimii. În aproximativ 10% din cazuri, persoanele bolnave pot dezvolta complicații amenințătoare de viață. Substanţa activă a medicamentului Mestinon, pirodostigmina, este utilizată în miastenia gravis din 1934. Ea reduce sau elimina, pentru circa șase ore, simptomele de bolii, și, pentru a se înţelege importanţa acestui medicament pentru pacienţi, în urma administrării, aceştia pot avea o activitate „normală”, adică pot merge, vorbi, mânca, respira.

Anul are 3-5 luni. De medicație!

În anul 2012, în România, acest medicament lipseşte complet cu lunile din farmaciile din toata ţara, şi asta din 2007, de când România a adoptat legislaţia europeană în domeniul medicamentelor.

„Suntem singura țară din UE care are aceste probleme și încă nu le-a rezolvat, iar bolnavii încă apelează la ajutoare umanitare ca să supraviețuiască. Deși medicația de bază pentru miastenia gravis este gratuită prin lege în România, practic,  principalul medicament de substituție, vital, cel care asigură pacienților viața de zi cu zi, Mestinon, lipsește din farmaciile din toata țara. Situația e deosebit de gravă pentru pacienți, pentru că nu există un alt medicament similar, iar bolnavii cu miastenia gravis netratați riscă să intre oricând în criza miastenica, o urgență medicală majoră care se poate solda cu stop respirator în decurs de ore. Din cauza procedurilor greoaie de autorizare de punere pe piață, import și distribuție, coroborate cu problemele financiare, în fiecare an s-au inregistrat crize ale acestui medicament, acesta  lipsind din farmacii câte 4-7 luni la rand, la început de an și apoi în vară, în fiecare an, practic se poate găsi doar 3-5 luni. În unele județe ale țării nu s-a găsit nicioadată în ultimii cinci ani”, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Nadia Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Miastenia Gravis.

Am adăuga faptul că, în lanţul de farmacii Catena, acest medicament a fost inexistent în ultimii patru ani, potrivit declaraţiilor unei farmaciste din zona Pantelimon Bucureşti.

Medicamentul se importă, dar prea rar și în cantități total insuficiente, care se epuizează imediat. Ele ajung doar pentru a onora rețetele a 300-400 din cei peste 2.200 de pacienți din țară. Cantități de rezervă în depozite care să acopere toată perioada până la importul următor reprezintă o utopie.

„Trebuie de fiecare dată să solicităm importuri excepționale, care ridică alte probleme, de birocrație. Cantitățile sunt mereu total neadaptate necesarului pacienților, cu toate că asociația a trimis nenumărate memorii și sesizări la toate forurile decizionale”, a adăugat Rădulescu.

Potrivit Asociaţiei Miastenia Gravis, la fiecare început de an, compania producatoare – până în 2009 ICN Polfa, în prezent Meda Pharmaceuticals – prin reprezentantul lor în România, Fideliofarm Sibiu, negociază cu Ministerul Sănătății prețul de piață al Mestinon, din poziție de importator unic, deci de monopol, negocieri care durează, de regulă, în fiecare an, din ianuarie până în aprilie – mai, când, eventual, apare pe piață primul import. În tot acest timp, bolnavii nu au acces la medicație, nici măcar spitalele neavând rezerve. Se descurcă cum pot, apelând la donații, ajutoare umanitare sau cumparând pe bani mulți din alte țări. Unii pacienţi nu-și permit să cumpere și sunt nevoiți să-și întrerupă sau să-și schimbe medicația, cu consecințe grave.

„Evident, problema nu este doar cu acest medicament, este o problemă generală a sistemului din România, din cauza politicii de prețuri a Guvernului României, pe fondul crizei economice. La fel se întâmplă cu multe alte medicamente, în special cele pentru cancer și SIDA. Birocrația si nepăsarea e la fel pentru toți bolnavii, în cazul nostru fiind mai grav pentru că nu avem altă soluție, neexistând înlocuitor pe piață. Aprobările de import durează  4-6 luni minimum, se negociază la infinit, Guvernul impunând prețuri mici care nu convin firmelor importatoare, care, evident, nu se grăbesc să accepte. Invariabil, bolnavii rămân fără tratament în aceste perioade. Intârzieri s-au produs și pentru că s-a schimbat de mai multe ori conducerea Ministerului Sănătății și s-a schimbat, din nou, firma producatoare a Mestinon (care s-a produs prin achiziţie – nr)”, a adăugat Rădulescu.

Afacerile cu Mestinon, tratamentul care nu aduce profit. Faceți business cu pantofi?

Prețul Mestinon în România este cel mai mic din Europa, 1 flacon de 20 pastile costă  3,8  euro. Potrivit ultimelor date ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în prezent, în România sunt 2.234 de bolnavi de miastenia gravis și costul suportat de stat pentru tratamentul fiecarui bolnav este de 390 de lei pe an.

„Tocmai prețul prea mic face acest medicament neatractiv pentru importatori, aceștia plângându-se că nu obțin niciun profit în România, fiind tentați să aleagă exportul paralel în țări care oferă prețuri mai bune”, a explicat Rădulescu. Totuşi, există un singur producător, care deţine exclusivitate pe vânzarea acestui medicament în România.

Într-o discuţie personală, un reprezentat al Meda Pharma a recunoscut cauza lipsei Mestinon din farmaciile româneşti, şi anume faptul că preţul mic face nerentabilă comercializarea acestuia în România. Adevărat, ne-a spus reprezentantul Meda, se face profit cu alte medicamente şi astfel, se mai acoperă din pierderi.

Contactată oficial de ECONOMICA.NET, Romanca Pekurari, director de vânzări Meda Pharmaceuticals în regiunea Balcani, nu a recunoscut că ar exista o criză a acestui medicament în farmacii şi a refuzat să facă un comentariu fără aprobarea departamentului de comunicare al companiei, aflat în Germania. Avizul departamentului de comunicare întârzie de circa patru luni.

„Deși pacienții înțeleg bine că importatorii sunt agenți economici și că rațiunea lor de a fi e de a face profit, ar trebui să li se readucă aminte că au ales să facă afaceri cu medicamente și nu cu pantofi! În situațiile când un importator este în poziție de monopol pe piață (mă întreb cât este de legal acest lucru) responsabilitatea lui este directă și foarte mare. Importatorul unic trebuie să știe că dacă el nu importă medicamentul, niște oameni suferă sau pot muri din aceasta cauză, pentru că el este cel care i-a privat de o altă șansă în momentul în care a cerut autorizarea de punere pe piață. Bolnavilor, li se cere să înteleagă că firmele nu sunt organizații caritabile, că este criză și pentru ei. Nu s-a auzit de niciun faliment în acest sector de activitate!”, a transmis Rădulescu.

Nici Agenţia Naţională a Medicamentului nu recunoaşte că ar exista o problemă cu acest medicament. Agenţia a declarat, pentru Economica.NET că Mestinon se găseşte în toate farmaciile.

Regulile pieței, formate de un monopol. Al cui minister este cel al Sănătății?

La sesizarea ECONOMICA.NET, Ministerul Sănătății a luat legătura cu distribuitorul produsului Mestinon. Acesta a asigurat autoritățile că, în urmatoarea săptămână, va aduce un transport de peste 20.000 de cutii. Ministerul Sănătăţii a adăugat că nu poate obliga un producător să aducă în ţară un anumit medicament, acest lucru fiind dictat de regulile de piaţă.

„Ministerul Sănătății nu poate interveni în politica de management a unui producător sau distribuitor de medicamente sau materiale sanitare. Mestinon este un produs care se află pe lista de medicamente compensate 100%, în funcție de prețul de referință”, a transmis Ministerul Sănătăţii pentru ECONOMICA.net.

Preşedintele Asociaţiei Miastenia Gravis Nadia Rădulescu a afirmat că cele 20.000 de cutii de Mestinon reprezintă cantitatea pe care o importă Meda în fiecare an şi că acest stoc este insuficient.

„Această cantitate acoperă nevoile pacienţilor de miastenie pentru trei luni. Mestinonul face parte din lista medicamentelor cu sursă unică, un singur importator şi producător, la fel ca şi morfina  Ministerul nu poate dicta regulile de piaţă, odată ce este vorba de un monopol. În momentul în care apare criza, Ministerul poate interveni să importe prin Compania Naţională Unifarm”, a precizat Rădulescu. Ea a adăugat că-şi pune speranţa în promisiunea lui Vasile Cepoi, secretar de star în Ministerul Sănătăţii, care a promis, recent, că Ministerul se va implica direct în această problemă.

„Este aceeaşi situaţie ca în cazul morfinei, care lipseşte din farmacii din aceeaşi cauză. Domnul Cepoi a spus cu gura dumnealui că Ministerul Sănătăţii va interveni și va importa Mestinon prin Unifarm, să nu mai apară goluri în farmacii”, a mai spus Rădulescu.

Pe de altă parte, adaugă Rădulescu, Ministerul Sănătății, așa cum îi spune numele, ar trebui să-și onoreze menirea de apărător al sănătații oamenilor, să se gândească mai mult la bolnavi și la viața acestora atunci când stabilește prețurile și când negociază cu firmele de medicamente.

„Să nu uite că această negociere nu este pur economică, nu e vorba doar de face economii la buget, să ne lăudăm că avem cele mai mici prețuri din lume, ci că, de fapt, negociază cu viața unor oameni. Ministerul dă vina mereu pe importatori, care vor doar profitul, dar uită că are în mână pârghiile necesare ca să facă importuri și prin firma de stat Unifarm (existând un ordin al M.S. 962/01.08.2006 în vigoare), dar, din pacate, nu s-a prevăzut un buget pentru astfel de importuri pentru sitații de criză. Întrebare firescă: de ce nu există acest buget?”, a conchis președintele Asociației Miastenia Gravis.

De notat faptul că, fără acest medicament, pacienții pot fi scoși pe linia moartă, se pot pensiona pe caz de boală. Tratați corespunzător, ei pot desfăşura o activitate normală, deci pot fi încadrați în muncă, reducând cheltuielile sociale ale statului și aducând bani la buget.

Anglia anului 1935


Te-ar mai putea interesa și
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Rusia nu are nevoie să interzică exporturile de motorină, pentru a răspunde la creşterea preţurilor şi posibilele deficienţe în aprovizionarea cu carburant, după ce atacurile cu drone au......
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% respectiv cu 1,71 milioane de tone, de la 18,861 ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Constructorul austriac Porr a săpat 855 de metri pe ambele fire ale primului tunel veritabil de autostradă din România, ...
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Gradul de colectare înregistrat prin Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) a înregistrat o creştere exponenţială de ...