Peste 24.000 de consumatori au rămas fără energie electrică, în Hunedoara, din cauza ninsorilor

Numărul consumatorilor din judeţul Hunedoara rămaşi, sâmbătă, fără energie electrică din cauza căderilor abundente de zăpadă a crescut la 24.500, fiind afectate 409 puncte de transformare, relevă datele actualizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
AGERPRES - S, 03 ian. 2026, 12:05
Peste 24.000 de consumatori au rămas fără energie electrică, în Hunedoara, din cauza ninsorilor

Pentru remedierea defecţiunilor se intervine cu toate echipele disponibile ale operatorului de distribuţie a electricităţii, scrie Agerpres.

„În intervalul orar 07:00 – 11:00 la nivelul Dispeceratului Integrat au fost raportate cinci cazuri în care au fost afectate cablurile sau stâlpii de electricitate sau telecomunicaţii, în localităţile Mărtineşti, Brâzic, Deva, Muncelu Mic şi Ostrov”, precizează ISU Hunedoara.

De asemenea, au fost semnalate 13 cazuri în care copacii au căzut pe carosabil, blocând temporar circulaţia, în localităţile Hunedoara, Săcămaş, Teliucu Inferior, Fornădia, Groşi, Dumbrăviţa, Hăşdat, Deva, Ghelari, Căoi şi Ostrov.

„În continuare, la nivelul ISU Hunedoara este activată grupa operativă pentru gestionarea eficientă a tuturor situaţiilor de urgenţă. Totodată, ISU Hunedoara este în permanentă legătură cu toate primăriile din judeţ şi cu instituţiile cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă, pentru asigurarea intervenţiilor şi măsurilor de protecţie a comunităţilor afectate de fenomenele meteorologice severe”, arată sursa citată.

Judeţul Hunedoara s-a aflat sub avertizare cod portocaliu de fenomene meteorologice severe, valabil până sâmbătă dimineaţă, la ora 10:00.

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare meteo cod galben de ninsoare şi vânt puternic pentru 16 judeţe din Transilvania, Banat, Oltenia şi Muntenia, valabilă în următoarele două zile.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...