Peste 25 de milioane de euro, alocaţi pentru reconversia plantaţiilor de viţă de vie din Arad

Peste 25 de milioane de euro au fost alocaţi din fonduri europene judeţului Arad pentru reconversia plantaţiilor de viţă de vie cu soiuri superioare de struguri pentru vin, din 2006 şi până în prezent fiind schimbate soiurile pe 1.800 de hectare, scrie MEDIAFAX.
Economica.net - mar, 21 aug. 2012, 13:13
Peste 25 de milioane de euro, alocaţi pentru reconversia plantaţiilor de viţă de vie din Arad

Potrivit conducerii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Arad, prin programul de reconversie a plantaţiilor viticole, în podgoria judeţului, în perioada 2006-2012 au fost replantate cu viţă de vie 1.832 de hectare de terenuri.

„Pe aceste suprafeţe avem acum soiuri de vin superioare din punct de vedere calitativ şi al producţiei, adaptate la cerinţele pieţei”, a declarat, marţi, directorul executiv al APIA Arad, Gheorghe Alda.

Conform sursei citate, punerea în aplicare a acestui program s-a făcut cu fonduri alocate de la Uniunea Europeană, care acoperă până la 75 la sută din costurile cu pregătirea terenului, plantarea şi instalarea sistemului de susţinere.

În funcţie de lucrările efectuate, nivelul sprijinului a fost cuprins între 13.200 şi 14.325 de euro la hectar, iar finanţările alocate judeţului însumează 25,5 milioane de euro, din care 19 milioane de euro au fost plătiţi deja beneficiarilor.

„Prin acest program, în judeţ s-a realizat o revigorare a plantaţiilor de viţă de vie, urmând ca la intrarea pe rod să fie realizată o creştere semnificativă a producţiei de struguri pentru vin din soiuri superioare căutate pe piaţă, urmând să se realizeze şi o creştere a capacităţilor de vinificaţie existente şi înfiinţarea altora noi”, a declarat Alda.

În Arad, cele mai utilizate soiuri pentru vinuri albe sunt Fetească Regală, Muscat Ottonel, Riesling, Sauvignon, iar pentru vinurile roşii – Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Cadarcă Neagră, Burgund Mare.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu......
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte luni – date INS
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv ...
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Pregătirile pentru noul an școlar au început mai devreme, iar ritmul cumpărăturilor crește pe măsură ce se apropie ...
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule ...