Peste 29.000 de bilete de tren gratuite,eliberate pentru studenţii şi elevii cu drept de vot, până sâmbătă la prânz

Economica.net
10 12. 2016
foto_formular_online_03394900

„Din 8 decembrie până la acest moment s-au eliberat peste 29 mii de bilete gratuite pentru elevii şi studenţii cu drept de vot, în baza OUG 89/2016, peste 13 mii dintre aceste bilete, din Bucureşti!”, se menţionează în postarea publicată în urmă cu aproape trei ore.

Achiziţionarea de bilete a fost posibilă din data de 8 decembrie, ora 00:00.

În perioada 8-12 decembrie, în baza prevederilor OUG 89/2016, elevii şi studenţii cu drept de vot beneficiază de transport gratuit cu trenul din localităţile în care studiază către cele de domiciliu şi retur, cu tren Regio şi InterRegio, clasa a II-a.

Conform CFR Călători, casele de bilete din Bucureşti Gara de Nord şi din toate gările aflate în localităţi cu centre universitare funcţionează la capacitate maximă, iar personalul feroviar a fost suplimentat de asemenea, pentru a face faţă acestei afluenţe de pasageri, iar capacitatea de transport către toate destinaţiile a fost suplimentată cu peste 100 de vagoane în aceasta perioadă.

„Recomandarea pe care am adresat-o elevilor şi studenţilor a fost aceea de a-şi planifica din timp detaliile de călătorie, întrucât este obligatorie, conform ordonanţei de urgenţă, achiziţionarea biletului, atât pentru dus, cât şi pentru întors. Verificarea documentelor necesare (carte de identitate şi carnet de student vizat) şi introducerea datelor în sistemul electronic de vânzare bilete este posibilă doar la casele de bilete, neexistând altă variantă de eliberare bilete şi monitorizare a utilizării acestora în scopul în care a fost emisă ordonanţa de către Guvern”, spune CFR Călători.

Biletul de călătorie se eliberează de la casele de bilete ale staţiilor de cale ferată şi agenţiilor de voiaj, în baza actului de identitate şi a carnetului de elev/student vizat pentru anul şcolar/universitar în curs, sau a adeverinţei care atestă calitatea de elev/student, fiind obligatorie procurarea în acelaşi timp a biletului atât pentru dus (spre localitatea de domiciliu), cât şi pentru întors (dinspre localitatea de domiciliu). Călătoria de întoarcere se va efectua în zilele de 11 sau 12 decembrie.