Peste 30.600 de maşini second-hand au fost înmatriculate în România, în primele două luni – DRPCIV

Economica.net
24 03. 2014
masini_second_hand_14785500_72632500

Potrivit statisticii oficiale, în intervalul ianuarie – februarie 2014, au fost înmatriculate 30.618 unităţi de maşini rulate, în scădere cu 10,52% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când se înregistraseră 34.219 unităţi.

Numărul respectiv este de 3,5 ori mai mare decât cel consemnat în cazul înmatriculărilor de maşini noi, care au ajuns la 8.768 de unităţi.

În topul înmatriculărilor de autovehicule rulate conduce detaşat marca Volkswagen, cu 8.608 unităţi, urmată de Opel – cu 5.416 unităţi, şi Ford (3.581 unităţi).

Pe locurile următoare se clasează Audi (2.094 de unităţi), Skoda (1.346), Mercedes-Benz (1.223) şi Renault (1.195).

Pe segmentul mărcilor rare second-hand, datele DRPCIV menţionează: Porsche (35), Jaguar şi Jeep (câte 16), Lexus (5), Lada (3), Ferrari, Maserati şi Infiniti (câte două unităţi).

Conform DRPCIV, parcul auto naţional din România ajunsese, la sfârşitul anului 2013, la aproximativ 5,98 milioane de unităţi, în creştere cu 4,73% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Din acest total, 4.693.651 exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzină.

Totodată, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto naţional erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. Aproape 1,14 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.

În plus, la nivel general, 2,35 de milioane români au preferat maşinile Diesel, iar 3,32 de milioane cele pe benzină.