Peste 350 de deţinuţi din Penitenciarul Vaslui au făcut donaţii sinistraţilor din zonele calamitate

Peste 350 deţinuţi din Penitenciarul Vaslui au făcut donaţii pentru sinistraţii din zonele afectate puternic de ninsori, după ce au renunţat la raţia de pâine pe o zi şi au colectat sute de kilograme de produse cumpărate de la chioşcul penitenciarului sau strânse din pachetele primite de acasă.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 19:33

Sensibilizaţi de imaginile văzute la televizoarele din camerele de detenţie, mai bine de jumătate din cei 700 deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul Vaslui au declanşat o campanie umanitară la nivelul fiecărei celule pentru a veni în sprijinul familiilor afectate de ninsori în zonele calamitate din judeţele Vrancea şi Buzău, transmite Mediafax.

Pe lângă faptul că au renunţat la raţia de pâine aferentă zilei de miercuri, peste 350 persoane private de libertate şi-au donat din alimentele primite de la aparţinători sau au cumpărat produse neperisabile de la chioşcul penitenciarului. Astfel, deţinuţii au strâns, împreună cu angajaţii Penitenciarului Vaslui, 950 de kilograme de orez, făină albă, ulei, zahăr, conserve cu carne, pateuri, paste făinoase, biscuiţi, ciocolată, dulciuri, apă plată şi minerală, precum şi 331 de pâini.

„Este un gest de solidaritate care ne-a surprins şi pe noi. Persoanele private de libertate au conştientizat că trebuie să fie alături de semenii aflaţi în dificultate şi au renunţat, de bună voie, la raţia de pâine pe o zi, precum şi la o serie de alimente pe care le aveau în camerele de detenţie sau pe care le-au cumpărat. Din calculele noastre, valoarea tuturor produselor donate depăşeşte suma de 5.700 lei”, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Nicolae Toma.

Bunurile colectate în interiorul penitenciarului vasluian timp de două zile vor fi date către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, instituţie ce urmează să le transporte şi să le împartă în zonele calamitate.

Te-ar mai putea interesa și
Hello Holidays a deschis o agenție la Bacău, după cele din Sibiu și Iași
Hello Holidays a deschis o agenție la Bacău, după cele din Sibiu și Iași
Agenția de turism Hello Holidays anunță că își continuă dezvoltarea la nivel național și deschide, în luna martie, o nouă agenție în Bacău, după cele din Iași și Sibiu....
FMI propune integrarea mai puternică a pieței energetice din Europa, în contextul izbucnirii războiului din Orientul Mijlociu
FMI propune integrarea mai puternică a pieței energetice din Europa, în contextul izbucnirii războiului din Orientul ...
Un oficial al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a pledat miercuri pentru o piaţă energetică europeană mai integrată, ...
Danezii de la Jantzen pun o baterie mare, de 360 MW, în Teleorman. Construcția poate începe
Danezii de la Jantzen pun o baterie mare, de 360 MW, în Teleorman. Construcția poate începe
Compania daneză Jantzen Renewables a anunțat că un proiect pentru un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de ...
Allview Auto a prezentat 4City, al treilea model electric produs în China vândut sub marca românească
Allview Auto a prezentat 4City, al treilea model electric produs în China vândut sub marca românească
Allview Auto, divizia de mobilitate electrică a companiei românești Visual Fan, a prezentat modelul 4City. Cu autonomie ...