Peste 35% din salariaţii CET Arad vor fi disponibilizaţi de la 1 iunie

Un număr de 153 de posturi, din care 134 sunt ocupate, iar 19 vacante, vor fi desfiinţate de la 1 iunie în cadrul CET Arad prin programul de restructurare, care va mai rămâne astfel cu 64,66% din actualul număr de salariaţi, a declarat luni, pentru AGERPRES, Ioan Plaveţi, şeful serviciului de resurse umane al întreprinderii.
Economica.net - lun, 31 mart. 2014, 15:30
Peste 35% din salariaţii CET Arad vor fi disponibilizaţi de la 1 iunie

‘Odată cu finalizarea concedierilor colective, din cele 433 de posturi existente în prezent în cadrul CET, vor mai rămâne 280, însă toate vor fi ocupate’, a explicat Ioan Plaveţi.

Potrivit celor prevăzute în programul de restructurare al CET Arad SA, aprobat în şedinţa ordinară a CLM Arad, de luni, 31 martie, un număr de 134 salariaţi ai centralei vor intra în perioada de preaviz din data de 5 mai, urmând ca începând cu data de 1 iunie să fie disponibilizaţi, toţi cei care se vor afla în această situaţie urmând să beneficieze de măsuri de protecţie socială, prin acordarea de plăţi compensatorii.

În conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă, CET Arad SA va plăti salariaţilor disponibilizaţi plăţi compensatorii în raport cu vechimea în muncă. Astfel, cei cu o vechime cuprinsă între 6 luni şi 5 ani vor primi 6 salarii medii nete pe unitate; cei cu o vechime cuprinsă între 5 şi 15 ani vor primi 9 salarii medii nete pe unitate, iar cei cu o vechime mai mare de 15 ani vor beneficia de 12 salarii medii nete pe unitate.

De menţionat că reprezentanţii municipalităţii arădene, în subordinea căreia se află CET Arad SA, au justificat disponibilizările de personal prevăzute în cadrul programului de restructurare al centralei, prin aceea că în ultiimii ani s-au făcut investiţii masive în retehnologizare, centrala a început să folosească pentru producerea energiei termice gazul metan în locul cărbunelui, iar odată cu reconversia centralei schema de personal a devenit mult prea mare.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Încă o navă cu componente pentru parcul eolian Frumușița a acostat la Galați
FOTO Încă o navă cu componente pentru parcul eolian Frumușița a acostat la Galați
Nava Martina, care transportă componente pentru parcul eolian Frumușița, a acostat în Portul Bazinul Nou Galați, anunță duminică Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM)....
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână peste 16 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână peste 16 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 16,07 miliarde de lei la capitalizare, în creştere ...
Preşedintele Israelului, la Iaşi: Evreii din România – rol esenţial în întemeierea şi dezvoltarea Statului Israel
Preşedintele Israelului, la Iaşi: Evreii din România – rol esenţial în întemeierea şi dezvoltarea Statului Israel
Evreii din România au avut un rol esenţial în întemeierea şi dezvoltarea Statului Israel şi reprezintă până astăzi ...
Câți bani dau românii pe șaorma? Suma uriașă încasată de o piață care crește anual cu 10%
Câți bani dau românii pe șaorma? Suma uriașă încasată de o piață care crește anual cu 10%
Una dintre mâncărurile preferate de români este șaorma, potrivit datelor Dristor Kebap, companie care a lansat recent ...