Peste 393.000 de vânzări de terenuri şi imobile înregistrate în toată ţara, de la începutul anului

Economica.net
06 09. 2017
00096_422_02596500

Astfel, în primele opt luni ale anului au fost înregistrate, în toată ţara, 393.294 de vânzări, cele mai multe vânzări de imobile fiind înregistrate în Bucureşti – 47.764, Cluj – 26.381 şi Ilfov – 23.357. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Sălaj – 2.676, Gorj – 2.961 şi Caraş-Severin – 2.513.

În luna august, numărul imobilelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, a fost de 56.986, iar cele mai multe imobile au fost vândute în Bucureşti – 7.130.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în perioada ianuarie – august, a fost de 157.402. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, în luna august, în Bucureşti – 3.818, Cluj – 1.969 şi Ilfov – 1.462. La polul opus, se află judeţele Sălaj – 59, Harghita – 69 şi Teleorman – 72.

Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole, în primele opt luni ale acestui an, sunt Timiş – 5.760, Dolj – 4.570 şi Arad – 4.541, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.