Peste 40% dintre germani cred că pandemia şi măsurile autorităţilor le-au schimbat viaţa pe termen lung

Patruzeci şi doi la sută dintre germani cred că viaţa li s-a schimbat pe termen lung din cauza pandemiei de COVID-19 şi a măsurilor asociate luate de guvern, arată un sondaj de opinie realizat de institutul YouGov la comanda agenţiei DPA.
AGERPRES - D, 11 iun. 2023, 12:07
Peste 40% dintre germani cred că pandemia şi măsurile autorităţilor le-au schimbat viaţa pe termen lung

Pe 25 martie 2020, parlamentul german a aprobat măsuri anticoronavirus care au avut impact în aproape toate domeniile vieţii în următorii doi ani, de la limitarea contactelor la noi reguli privind munca de acasă, scrie Agerpres.

Din cei 2.098 de participanţi la sondaj, 30% au spus că viaţa li s-a schimbat în rău din cauza pandemiei şi a măsurilor asociate, în timp ce 12% au văzut schimbări mai ales pozitive în viaţa lor.

Pentru jumătate dintre respondenţi, viaţa nu s-a schimbat pe termen lung din cauza pandemiei, conform propriilor evaluări. În jur de 7% dintre cei intervievaţi nu au oferit un răspuns.

Tinerii au spus, în procent mai mare decât persoanele mai în vârstă, că au constatat schimbări negative în viaţa lor.

Întrebarea pusă în sondaj a fost: ‘Privind înapoi acum la pandemia de coronavirus cu oarecare distanţă, aţi spune că viaţa vi s-a schimbat pe termen lung din cauza pandemiei şi a măsurilor guvernului de a o combate?’.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul lămurește oficial situația SAFE. Se pot pierde miliardele pe proiectele încă neîncepute?
Guvernul lămurește oficial situația SAFE. Se pot pierde miliardele pe proiectele încă neîncepute?
Guvernul lămurește situația programului SAFE, care ar trebui să aducă în România investiții de aproape 20 de miliarde de euro destinate înzestrării militare și infrastructurii. Care este......
Ce se întâmplă cu „autostrăzile SAFE” necontractate până la finalul lunii mai
Ce se întâmplă cu „autostrăzile SAFE” necontractate până la finalul lunii mai
Luna mai a trecut iar trei din cele nouă loturi de autostradă și drum expres, propuse la finanțare prin SAFE, încă ...
Protocol între Alive Capital și austriecii de la enspired pentru optimizarea comercială a bateriilor de stocare din România
Protocol între Alive Capital și austriecii de la enspired pentru optimizarea comercială a bateriilor de stocare din România
Alive Capital, platformă românească integrată de servicii energetice, specializată în managementul energiei regenerabile, ...
Rheinmetall anunță că a semnat contracte de 5,7 miliarde de euro cu Armata Română
Rheinmetall anunță că a semnat contracte de 5,7 miliarde de euro cu Armata Română
Producătorul german de armament Rheinmetall a anunţat marţi că a semnat contracte în valoare de 5,7 miliarde de euro ...