Peste 50 de taximetrişti au fost amendaţi în zona Aeroportului Otopeni

Economica.net
20 12. 2012
telefon_taxi_constanta_76791000_33273700

„În noaptea de 19 spre 20 decembrie a.c., în intervalul orar 23:00 – 01:30, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au organizat o acţiune de control în zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă, pentru menţinerea unui climat de legalitate în domeniul transportului rutier în regim de taxi şi diminuarea numărului accidentelor de circulaţie”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au urmărit eliminarea pirateriei în rândul taximetriştilor, verificarea documentelor şi a stării tehnice a maşinilor şi a aparatelor de taxat.

Poliţiştii au dat 51 de amenzi şi au retras cinci certificate de înmatriculare, fiind controlate 118 taxiuri.

Controalele la taxiuri au fost intensificate după ce, la jumătatea lunii august, o studentă japoneză a fost acostată în Aeroportul „Henri Coandă”, urcată într-un taxi şi dusă până la marginea unei păduri din Corbeanca, unde a fost violată şi ucisă.