Peste 500 de angajaţi Oltchim intră de luni în şomaj tehnic, până la 30 septembrie

Economica.net
23 08. 2012
oltchim_rl_29239800

„Ca urmare a lipsei capitalului de lucru necesar repornirii activităţii de petrochimie de la Piteşti, Consiliul de Administraţie în şedinţa din data de 22 august a decis (…) să suspende contractele individuale de muncă (trimiterea în şomaj tehnic) pentru perioada 27 august – 30 septembrie 2012 pentru 506 salariaţi ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul Diviziei Petrochimice din comuna Bradu, judeţul Argeş”, se arată într-un raport al companiei, remis Bursei.

În această perioadă, salariaţii vor beneficia de o indemnizaţie de 80% din salariul de bază.

Numărul de salariaţi ai companiei a scăzut uşor în primele şase luni, de la 3.468 la 3.348.

Administratorii au mai decis întreruperea activităţii de platforma chimică Râmnicu-Vâlcea în intervalul menţionat anterior, pentru realizarea lucrărilor de revizie tehnică programată pentru acest an.

În plus, Consiliul de Administraţie a decis numirea lui Adrian Radu ca administrator provizoriu, după demisia lui Grigore Crăciunescu.

Veniturile companiei au scăzut cu 46,8% în primul semestru, de la 1 miliard de lei la 533,9 milioane lei (121,6 milioane euro), iar pierderile au crescut de 2,7 ori, la 188,2 milioane lei (42,8 milioane euro), de la 70,2 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Potrivit celor mai recente date, în acţionariatul Oltchim se mai regăsesc compania PCC SE, înregistrată în Germania. PCC deţine 18,3% din acţiuni, iar fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, are 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.

Companiile TISE (Rusia), PCC SE (Germania), Pegamont Ploieşti şi Aisa Invest din Cluj, firmă deţinută de omul de afaceri Ştefan Vuza, au depus în luna aprilie oferte neangajante pentru participarea la privatizarea combinatului chimic Oltchim.

Procedura de privatizare a Oltchim va începe prin licitaţie cu oferta în plic, în 14 septembrie, urmată, dacă va fi cazul, de negociere sau de licitaţie cu strigare.

Capitalul social al companiei ar putea creşte cu cel mult 2,059 miliarde lei, la 2,093 miliarde lei, prin conversia în acţiuni a creanţei AVAS, în valoare de 1,12 miliarde lei, şi prin emiterea de acţiuni noi, care vor fi oferite spre subscriere acţionarilor minoritari. AGA este programată pentru 10 septembrie.

Acţiunile Oltchim au închis şedinţa de joi în creştere cu 6,8%, 0,7785 lei/ unitate. La această cotaţie, compania are o capitalizare de 267,1 milioane lei (59,6 milioane euro).