Peste 500 de permise de conducere reţinute de poliţişti în ultimele 24 de ore

Poliţia Română a anunțat astăzi că peste 500 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti în ultimele 24 de ore, dintre care 143 pentru viteză şi 68 pentru alcool.
AGERPRES - D, 04 oct. 2026, 11:49
Peste 500 de permise de conducere reţinute de poliţişti în ultimele 24 de ore

Poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 481 de acţiuni şi au intervenit la 2.913 evenimente, dintre care 2.548 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.

Totodată, au fost depistate 14 persoane urmărite la nivel naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 48 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 9.609 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.331.637 de lei.

„Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 137 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 530 de permise de conducere, dintre care 143 pentru viteză şi 68 pentru alcool. De asemenea, au fost retrase 433 de certificate de înmatriculare”, menţionează Poliţia Română.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva ...
Bulgaria va încerca să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale şi civile în Marea Neagră, a anunţat premierul bulgar Rumen Radev la......
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ...
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților ...