Peste 60% dintre companiile internaţionale vor aloca bugete mai mari pentru IT, în 2016 – analiză

Economica.net
24 11. 2015
online_72291600_47629200_42053700

Potrivit specialistului, 61% din totalul celor aproape 3.000 de companii IT din Europa şi de peste Ocean intervievate vor aloca bani mai mulţi pentru dezvoltarea departamentelor IT, anul viitor, în timp ce aproape 30% din acest buget va merge în externalizarea serviciilor /outsourcing/.

‘Companiile IT nu mai sunt de mult companii IT. Acestea trebuie să înţeleagă business, să înţeleagă procese, dacă nu vor să rămână într-o zonă complet comoditizată. În evoluţia tendinţelor în business-ul IT, pe primul loc se află zona de securitate şi de operaţiuni IT fără şocuri majore, urmată pe locul doi de lumea digitală şi de provocările pornite de la digitalizare atât de la nivel de companii, cât şi de individ, iar pe locul trei se găseşte lipsa competenţelor, a resurselor umane. Aproximativ 36% din bugetele IT sunt cheltuite în departamentele IT şi resurse proprii interne, 35% reprezintă cheltuieli de capital şi 29% merge către outsourcing, către externalizare, către cheltuieli operaţionale. În România, nu suntem nici pe departe în aceste date, dar trebuie să tindem către astfel de ţinte. Sunt, totuşi, câteva companii mature la nivel local unde o astfel de grilă este deja valabilă’, a spus Schwab.

Pe de altă parte, conform rezultatelor cercetării, numai 10% dintre directorii companiilor chestionate văd o scădere a bugetelor IT pentru anul viitor, iar 12% o stagnare a acestora.

În ceea ce priveşte tendinţele pentru următorii doi ani pe segmentul alocărilor bugetare IT, datele arată că, până în 2017, 42% dintre companiile internaţionale vor investi bani mai mulţi în securitate cibernetică, 34% pe zona de cloud computing, iar 32% pe segmentul Analytics şi Data.

‘Potenţialul şi evoluţia pentru următorii 2 – 3 ani va fi la un nivel de creştere absolut impresionant. În zona de digital, la nivel european se va adăuga în ritm anual de 20 de ori mai mulţi bani, comparativ cu valoarea pieţei din România, de exemplu. În privinţa IoT /Internet of Things, n.r./ este un pic cam devreme pentru a anticipa ceva. Din punct de vedere al volumelor, nu cred că pe această zonă vor exista creşteri majore, aşa cum se va întâmpla, de exemplu, pe zona de cloud’, a subliniat reprezentantul PAC.

Specialişti din domeniul IT participă, marţi şi miercuri, la cea de-a 21-a ediţie a evenimentului Romanian Computer Show 2015 (RoCS), organizat la Bucureşti.

Considerat unul dintre cele mai importante şi longevive evenimente de business IT&C, RoCS programează două zile dense de conferinţe, workshopuri, dezbateri şi paneluri pentru prezentarea principalelor trenduri ale pieţei de IT din România pentru perioada următoare, cele mai recente implementări şi proiecte folosind tehnologiile de ultimă oră.