Peste 8.500 de locuitori din satele transilvănene vor beneficia de staţii de epurare 100% ecologice

Economica.net
04 12. 2013
statia_de_epurare_a_apei003_07977400_83286800

Lansarea acestui proiect pilot a fost discutată miercuri de către ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, împreună cu Alteţa Sa Regală Prinţul Charles, cu prilejul vizitei oficialului român în Marea Britanie.

De asemenea, ministrul român şi Alteţa Sa Regală au discutat despre proiectele lansate în zona Transilvania de Ministerul Mediului şi fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET), patronată de Prinţul Charles, dar şi despre dezvoltarea unor proiecte de agricultură ecologică, menite să stimuleze şi să ajute micii fermieri.

‘În centrul atenţiei s-a aflat lansarea proiectului pilot al unor staţii de epurare 100% ecologice în 10 sate din judeţele Mureş, Braşov, Sibiu şi Harghita. Este un proiect de care vor beneficia peste 8.500 de locuitori din zona rurală. Aceste staţii sunt, practic, o copie a staţiei de epurare lagunară, implementată şi inaugurată la Viscri de Prinţul Charles. Avantajele acestui sistem de curăţare a apei sunt numeroase şi vizează o arie largă de aspecte, de la necesarul financiar, la ecologic. O astfel de staţie costă de şase ori mai puţin decât o staţie de epurare convenţională, foloseşte o tehnologie minimă şi nu necesită un personal numeros pentru întreţinere. În plus, proiectul va ajuta la îmbunătăţirea calităţii solului şi a apei din pânza freatică. Este un proiect pe care ministrul Rovana Plumb îl susţine, pentru că promovează un comportament civic responsabil şi contribuie la utilizarea durabilă a resurselor naturale ale României’, se arată într-un comunicat al MMSC, remis miercuri AGERPRES.

Ministrul Rovana Plumb a declarat că Prinţul Charles ‘este o mare personalitate, care a contribuit enorm la promovarea unei imagini pozitive a României în străinătate’. Alteţa Sa a primit, prin intermediul oficialului român, mulţumirile şi aprecierile membrilor Guvernului de la Bucureşti pentru munca şi implicarea în proiecte din România.

De asemenea, Prinţul Charles a fost invitat anul viitor în România şi i s-a propus ca, de data aceasta, să uite pentru câteva zile de Transilvania, pentru a cunoaşte Delta Dunării.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, se află într-o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii, în cadrul căreia a avut o întrevedere la reşedinţa Clarence House, din Londra, a moştenitorului la tronul Regatului Unit.

După deplasarea în Statele Unite ale Americii, de la începutul lunii octombrie, ministrul Mediului continuă, la Londra, seria de contacte la nivel înalt, pentru a extinde proiectele de mediu din România şi a le integra în programe europene şi chiar globale.