Peste 95% din participanţii intraţi în sistemul pensii private în 2012 au fost repartizaţi aleatoriu

Casa Naţională de Pensii Publice a repartizat aleatoriu către fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), în cursul anului 2012, un număr de 245.590 de persoane, reprezentând 95,75% din numărul participanţilor nou intraţi în sistem, potrivit datelor autorităţii de reglementare în domeniu.
Economica.net - mar, 22 ian. 2013, 21:29
Peste 95% din participanţii intraţi în sistemul pensii private în 2012 au fost repartizaţi aleatoriu

La sfârşitul anului trecut, 5,77 milioane persoane erau evidenţiate în registrul participanţilor la Pilonul II, în creştere cu 4,65% faţă de decembrie 2011.

Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), un număr de 5,58 milioane de participanţi erau înregistraţi, în decembrie 2012, cu cel puţin o contribuţie virată de la începutul funcţionării Pilonului II, în mai 2008.

„Avansul înregistrat comparativ cu decembrie 2011 a fost de 5,66%, iar faţă de luna iunie 2012 de 2,70%. Comparativ cu noiembrie 2012, numărul participanţilor a crescut cu 0,68%. Numărul participanţilor cu cel puţin o contribuţie înregistrată de la începutul funcţionării sistemului de pensii administrate privat reprezenta 96,61% din total participanţi, în decembrie 2012, peste nivelul înregistrat în decembrie 2011 – 95,68%, fiind şi cea mai mare valoare din ultimul an”, se arată într-un buletin al CSSPP.

În luna decembrie 2012 au fost virate către cele nouă fonduri de pensii administrate privat suma de 217,4 milioane de lei, în scădere uşoară faţă de luna anterioară (1,08%).

În total, pe parcursul anului trecut au fost virate contribuţii în valoare de 2,5 miliarde de lei (0,6 miliarde euro), cu o medie lunară de 208,44 milioane lei.

„Numărul participanţilor cu contribuţii în luna decembrie 2012 a fost de 3,57 milioane, reprezentând 61,89% din total participanţi, în scădere uşoară faţă de decembrie 2011 (62,78%) şi iunie 2012 (62,07%). Pe parcursul anului 2012 numărul participanţilor cu contribuţii în luna a fluctuat între 3,60 milioane în noiembrie şi 3,41 milioane martie”, se mai spune în buletin.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele din rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, un amplu......
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări ...
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în ...