Numărul comercianților români de pe platforma Trendyol a crescut de unsprezece ori comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei. De la începutul anului 2026, comercianții români au generat 55% din volumul total al vânzărilor marketplace-ului în țară, iar deja 3.600 de selleri vând activ în Grecia și Bulgaria.
Aceștia din urmă au înregistrat, în medie, 35% business suplimentar.
„În doar un an, am trecut de la 1.000 la 11.000 de comercianți români activi pe platformă, un rezultat care demonstrează atât potențialul antreprenoriatului local, cât și valoarea pe care marketplace-urile o pot aduce afacerilor aflate în dezvoltare. Ne dorim să devenim principala destinație de shopping pentru toate nevoile românilor și, în același timp, să oferim comercianților locali acces la milioane de clienți și la oportunități de creștere atât în România, cât și pe piețele externe”, a declarat Irem Yılandil, Head of International Expansion, Trendyol Group.
Printre cele mai performante categorii comercializate de sellerii locali se numără FMCG, cosmeticele și produsele alimentare, precum și produsele pentru casă și alte categorii de produse nealimentare.
Pentru anul în curs, compania își propune să mențină acest ritm de creștere prin extinderea ecosistemului de selleri la nivel regional, vizând 20.000 de comercianți în Europa Centrală și de Est pe platformă până la sfârșitul anului.
Trendyol a fost fondat la Istanbul în 2010 și între timp a devenit primul decacorn din Turcia și una dintre cele mai importante platforme de comerț electronic din lume. Marketplace-ul conectează peste 250.000 de comercianți și branduri cu mai bine de 40 de milioane de clienți prin intermediul aplicațiilor dedicate în limbile locale din Turcia, Germania, Azerbaidjan, statele din Golf, Europa Centrală și de Est și nu numai.
Citește și