Peste jumătate dintre tinerii din ECE sunt implicaţi într-un plan de succesiune al afacerii de familie – raport

 Peste jumătate (51%) dintre membrii NextGen din Europa Centrală şi de Est (ECE) au cunoştinţă despre existenţa unui plan de succesiune în cadrul afacerii de familie, însă o pondere de 15% susţine că nu a fost implicată în elaborarea acestuia, reiese din datele celui mai recent raport PwC CEE NextGen, dat miercuri publicităţii.
AGERPRES - mie, 22 mai 2024, 13:26
Peste jumătate dintre tinerii din ECE sunt implicaţi într-un plan de succesiune al afacerii de familie - raport

Conform cercetării, mai mult de 40% dintre afacerile de familie din zona ECE nu au un plan de succesiune, în condiţiile în care peste două treimi (64%) dintre acestea sunt conduse încă de prima generaţie de antreprenori care le-au înfiinţat. Astfel, până la ora actuală, doar 36% dintre aceste afaceri au trecut de prima generaţie, comparativ cu situaţia de la nivel global, unde aproape o treime (32%) dintre aceste afaceri sunt conduse de fondatori, iar 68% au trecut la următoarele generaţii.

„Ecosistemul afacerilor de familie din România este încă tânăr, fiind înfiinţat în urmă cu nici 35 de ani, astfel că majoritatea companiilor sunt la prima generaţie. Având în vedere că mulţi dintre antreprenorii din primul val au acum 60 sau 70 de ani, se pregătesc pentru succesiune, un proces care nu se concentrează doar pe simpla transmitere a proprietăţii către următoarea generaţie sau pe asigurarea averii prin stabilirea unei structuri juridice adecvate, ci înseamnă instituirea unei guvernanţe familiale şi transmiterea cunoştinţelor, a experienţei şi a valorilor către generaţia tânără. Deşi, aproape trei sferturi dintre fondatori spun că păstrarea afacerii în familie este un obiectiv cheie pe termen lung, conform sondajului NextGen, mulţi nu au luat încă măsuri pentru acest obiectiv, cum ar fi o politică de guvernanţă a afacerii”, explică Mihai Aniţa, partener şi lider al serviciilor de Audit PwC România.

Potrivit sursei citate, majoritatea celor din generaţia următoare (NextGen) spun că o problemă-cheie în planificarea succesiunii este indisponibilitatea generaţiei actuale de a se pensiona, în timp ce 53% susţin că acest aspect este dificil de abordat.

În ceea ce priveşte preluarea afacerilor, şase din zece (60%) reprezentanţi NextGen afirmă că ştiu clar care sunt paşii pe care trebuie să îi facă pentru a se pregăti în viitorul rol în cadrul afacerii de familie şi doar 11% s-au declarat ca fiind nesiguri.

De asemenea, peste jumătate (52%) dintre respondenţii tineri apreciază că a fi lideri ai afacerii sau membri în Consiliul de Administraţie reprezintă o provocare, iar 40% consideră că au capacitatea de a deţine un astfel de rol.

Tot peste jumătate dintre respondenţii NextGen din ECE cunosc existenţa unui plan de succesiune în cadrul afacerii lor de familie, dar o minoritate semnificativă (15%) spune că nu a fost implicată în elaborarea bussines-ului

La capitolul tehnologii inovative, 75% din totalul respondenţilor din NextGen (faţă de 82% la nivel global) sunt personal interesaţi de Inteligenţa Artificială Generativă, în timp ce majoritatea consideră că nivelul lor de cunoştinţe este unul ridicat. La polul opus, doar 7% dintre cei chestionaţi au declarat că au implementat AI în organizaţiile lor, iar aproape 40% că „încă nu”.

Raportul PwC CEE NextGen a fost realizat pe un eşantion de 180 de antreprenori din regiunea ECE, inclusiv din România.

Te-ar mai putea interesa și
Lavrov, încă o declaraţie şocantă. Ce a spus ministrul de Externe al Rusiei despre Iran
Lavrov, încă o declaraţie şocantă. Ce a spus ministrul de Externe al Rusiei despre Iran
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susţinut miercuri, la Beijing, "dreptul inalienabil" al Iranului de a îmbogăţi uraniu în scopuri paşnice şi a afirmat că Moscova este dispusă să......
Coreea de Nord acuză Japonia de „provocare gravă” după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul nuclear al Phenianului
Coreea de Nord acuză Japonia de „provocare gravă” după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul ...
Coreea de Nord a acuzat miercuri Japonia de "provocare gravă" după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul ...
Noii procurori-şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT îşi încep mandatele
Noii procurori-şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT îşi încep mandatele
Noii şefi de la Pachetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de ...
Japonia şi Polonia duc relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic, cu accent pe apărare şi securitate
Japonia şi Polonia duc relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic, cu accent pe apărare şi securitate
Japonia şi Polonia au convenit miercuri să ridice relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic, concentrat pe ...