Peste un milion de Dacii „comuniste” sunt încă în circulaţie

Peste un milion de automobile Dacia, cele mai multe achiziţionate înainte de 1990, sunt încă înscrise în circulaţie, potrivit unei statistici realizate Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor din Ministerul Afacerilor Interne.
Economica.net - lun, 11 mart. 2013, 14:03
Peste un milion de Dacii

Potrivit sursei citate, la sfârşitul anului trecut, în România erau înmatriculate 1.416.956 de autoturisme marca Dacia.

Dintre acestea, 1.050.430 figurează ca „model nespecificat”, pe motiv că, atunci când acestea au fost înmatriculate, nu exista o bază de date informatizată, iar autoturismele respective au fost trecute în registre fără a se specifica modelul.

Potrivit datelor existente la sfârşitul lui 2012, pe lângă cele peste un milion de Dacii cu „model nespecificat”, mai figurează ca înmatriculate patru maşini model Dacia, 10 Lăstun, două model 1100, şi două model 1210. În afară de acestea, Dacia 1300 sunt înmatriculate 210, Dacia 1309 figurează cu 24 de maşini, Dacia 1309 L sunt trei, iar pentru modelele Dacia 1320 şi 1325 sunt înmatriculate şapte, respectiv 17 bucăţi.

Cele mai numeroase dintre Daciile vechi sunt cele model 1310, care sunt, în total, 4.420.

In Romania sunt inmatriculate 4,48 milioane de automobile si numai 150.000 dintre ele au sub doi ani vechime, in timp ce 650.000 au intre 16 si 20 de ani vechime, iar peste 750.000 au peste 20 de ani, arata cele mai noi date ale Politiei. La final de 2012 in tara erau inscrise in circulatie 19.000 de autobuze, peste jumatate de milion de utilitare, 25.000 de motociclete si aproape 50.000 de tractoare.

La final de 2012 in tara erau inscrise 4,48 milioane autoturisme, din care doar 3,3% sunt mai noi de doi ani, pe fondul unei piete a masinilor noi care a scazut enorm.

La capitolul masini de 3-5 ani vechime intra 550.000 de unitati, in timp ce intervalul 6-10 ani este extrem de consistent: 1,4 milioane unitati. Aproape un milion de masini au intre 11 si 15 ani vechime, in timp ce alte 1,4 milioane au peste 18 ani vechime (iar dintre acestea 769.000 au peste 20 de ani).

Varsta medie a parcului auto national este de circa 12 ani, in timp ce media UE este de circa 8 ani.

Volkswagen, maşina străină a poporului român

La sfârşitul anului trecut, în România erau înmatriculate 4,48 milioane de autoturisme, potrivit ultimelor statistici ale Poliţiei. Evident, cea mai întâlnită marcă este cea naţională, Dacia, cu 1,41 milioane de exemplare. Însă, din cele circa 3 milioane de autoturisme de producţie străină, aproape 20% sunt Volkswagen: 570.000, potrivit datelor Poliţiei.

Volkswagen este aşadar cea mai întâlnită maşină străină din România, urmată în clasament de o altă marcă germană, Opel, cu 453.000 de autoturisme înmatriculate, şi de Ford, cu circa 270.000 de maşini. Altă comparaţie: numărul de autoturisme VW care circulă pe străzi este mai mare decât cel al celor două populare mărci franţuzeşti, Renault şi Peugeot, luate împreună. Doar 357.000 de Renault-uri şi Peugeot-uri sunt înmatriculate în România.

Care e cel mai popular Volkswagen? Evident, Golf: cu toate variantele sale, celebrul hatchback compact al nemţilor numără aproape 190.000 de maşini înmatriculate în România. Urmează Passat, cu circa 79.000 de maşini înmatriculate şi Polo, cu circa 53.000 de maşini înmatriculate la nivel naţional.

Însă, din totalul de circa 570.000 de VW care circulă cu numere româneşti, 60% sunt mai vechi de zece ani. Cele mai multe au o vechime cuprinsă între 11 şi 15 ani, respectiv 163.700 de maşini, următoarea grupă de vechime cea mai întîlnită fiind cea 6-10 ani: 162.000. Mai vechi de 20 de ani sunt 57.000 de maşini: adică 10% din numărul total.

Dacă luăm în calcul exclusiv modelul Golf, datele arată şi mai rău. Cea mai întâlnită grupă de vârstă esta cea 16-20 de ani, aici fiind incluse circa 66.000 de maşini, din totalul celor 190.000 de VW Golf care circulă în România. Următoarea cea mai întâlnită grupă de vârstă este 11-15 ani, cu circa 47.000 de maşini.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...