Petre Daea: România e una dintre ţările cu cele mai curate culturi, numărul de tratamente e redus

Economica.net
10 05. 2018
daea_in_lan_de_cartofi_b_51086400

”România este, din fericire, una dintre ţările care are cele mai curate culturi, dat fiind faptul că numărul de tratamente este redus, iar cantitatea de substanţe care se aplică se face într-o doză moderată, pe baza avertizărilor şi controlului pe care îl fac specialiştii în teren. Aici în zona asta unde e consacrată pomicultura. Avem, pe de o parte specialişti foarte buni, pe de altă parte fermieri destoinici şi merită să ne uităm la aceste produse şi să le şi consumăm. Ele au însă unele defecte, merele româneşti, pentru că nu avem spaţii de depozitare, ele sunt ţinute, şi e firesc asta, până la supracoacere în pom. Un fruct care nu e colorat uniform denotă faptul că a fost luat mai devreme din pom şi nu şi-a definit maturitatea pe deplin, iar gustul este afectat”, a spus Daea.

Ministrul a adăugat că fructele şi legumele sunt tratate corespunzător contra dăunătorilor, fără a se face excese.

”Se folosesc şi în România substanţe pentru a face tratamentele cuvenite, eu am spus-o de fiecare dată şi o spun şi aici, din agricultură mănâncă toţi: şi furnica, şi dăunătorul … Aţi văzut vreun gândac de Colorado mâncând asfalt sau altceva? Mănâncă frunza de cartof şi tulpina, chiar şi tulpina subterană. Şi atunci trebuie să aplici tratamente pentru a combate aceşti dăunători pentru că ia producţia din mâna omului. Atunci intervin producătorii, dar intervin ponderat, în doze mici, prin avertizări foarte clare. Noi avem o instituţie a statului care se ocupă de aceste lucruri, care pilotează foarte bine din punct de vedere acest tratament, acest sistem de combatere a bolilor şi dăunătorilor”, a afirmat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a fost prezent, joi, la Târgovişte, unde a mers în Piaţa 1 Mai şi a discutat cu producătorii agricoli.