Petrolul Brent s-a scumpit vineri cu 3,9% și a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni

Preţul petrolului Brent, cu livrare în martie, a crescut vineri, la mijlocul zilei, cu 3,9% la bursa futures din Londra, până la 79,92 de dolari, ajungând astfel la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, relatează agenţia spaniolă de presă EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 10 ian. 2025, 18:19
Petrolul Brent s-a scumpit vineri cu 3,9% și a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni

Barilul de petrol din Marea Nordului, de referinţă în Europa, s-a scumpit cu 3,7 dolari faţă de ultimele negocieri de la International Exchange (ICE), când a închis la 76,16 dolari.

Creşterea preţului petrolului european are loc în contextul în care investitorii se tem că vor avea loc potenţiale întreruperi în aprovizionarea cu țițeil, ca urmare a zvonurilor privind anunţarea unor noi sancţiuni pentru industria petrolieră rusă din partea preşedintelui SUA, Joe Biden.

Preţul petrolului este influenţat şi de valul de frig care loveşte Statele Unite ale Americii şi Europa şi care impulsionează cererea de combustibil şi determină majorarea preţurilor, mai scrie EFE.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă se oprește din cauza debitului mic al Dunării
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă se oprește din cauza debitului mic al Dunării
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, cel mai matre grup generator din Sistemul Energetic Național, de 700 MW, va fi oprită controlat mâine dimineață, ca urmare a debitului redus al......
Romgaz anunță că producția sa a scăzut cu 3,2% în primele șase luni din 2026
Romgaz anunță că producția sa a scăzut cu 3,2% în primele șase luni din 2026
Romgaz a înregistrat în primul semestru al acestui an o producţie totală de hidrocarburi de 15,67 de milioane de barili ...
TVA redus la locuințele contractate deja până la 30 septembrie. Senatul a aprobat legea, trebuie să treacă de deputați
TVA redus la locuințele contractate deja până la 30 septembrie. Senatul a aprobat legea, trebuie să treacă de deputați
Senatul a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, propunerea legislativă prin care cei care au încheiat precontracte ...
STRABAG a câștigat un contract de 23,3 milioane de lei pentru modernizarea DJ 595D din județul Timiș
STRABAG a câștigat un contract de 23,3 milioane de lei pentru modernizarea DJ 595D din județul Timiș
Compania STRABAG România anunță că a semnat astăzi un contract cu Consiliul Județean Timiș pentru modernizarea drumului ...