Petrom a contractat firma britanică AMEC pentru management de proiect în Marea Neagră

Firma de inginerie și management de proiect AMEC, în joint-venture cu compania românească Comproiect 92 (filială a GSP), au obţinut de la OMV Petrom un contract  cadru de servicii de inginerie care acoperă  atât activele  onshore cât şi cele offshore din  regiunea Mării Negre, potrivit portalului  4 -traders.com.
Adrian N. Ionescu - mar, 18 iun. 2013, 07:39
Petrom a contractat firma britanică AMEC pentru management de proiect în Marea Neagră

Prin contractul recent încheiat cu PMV Petrom de AMEC şi Comproiect 92 pe patru ani, Petrom va beneficia de servicii de inginerie, management de proiect, asistenţă privind achizițiile publice, management de construcții și al modificărilor tehnice la instalațiile de petrol și gaze existente în România.

Contractul vizează şi alte proiecte individuale „greenfield“  și „brownfield“ (proiecte deja realizate care au nevoie de restructurare), în funcţie de cererea OMV Petrom, potrivit portalului 4 -traders.com.

Asocierea dintre AMEC şi compania Comproiect 92, controlată de Grupul de Servicii Petroliere (GSP) a fost realizată în 2011, în urma unui acord între AMEC și GSP privind urmărirea în comun a proiectelor din  regiunea Mării Negre.

Valoarea contractului nu a fost dezvăluită.

Compania AMEC (simbol AMEC la bursa din Londra) este un furnizor de concentrat de servicii de consultanță în management, inginerie și proiecte pentru companiile de petrol și gaze, minerit, energie curată, mediu și de infrastructură din lumea întreagă.

AMEC are venituri estimate pentru acest an de aproximativ 4,2 miliarde de lire sterline şi în creştere până la 4,7 miliarde de leire în 2015. AMEC proiectează, şi oferă serviciide mentenanţă pentru active strategice complexe și are peste 29.000 de angajaţi în aproximativ 40 de țări din întreaga lume.

 

Te-ar mai putea interesa și
Grecia va depăşi giganţii din UE, în 2027, la nivel de creştere a PIB (estimări ale Guvernului de la Atena)
Grecia va depăşi giganţii din UE, în 2027, la nivel de creştere a PIB (estimări ale Guvernului de la Atena)
PIB-ul Greciei ar urma să înregistreze o creştere mai rapidă în 2027, având o evoluţie mai bună decât marile economii europene, datorită investiţiilor mai ridicate şi cheltuielilor......
Ce curs a anunţat BNR în prima zi a săptămânii, moment crucial pentru noul guvern – Curs valutar BNR 5.10.2026
Ce curs a anunţat BNR în prima zi a săptămânii, moment crucial pentru noul guvern – Curs valutar BNR 5.10.2026
CURS BNR - Banca Naţională a anunţat un curs de 5,3306 lei/euro, faţă de 5,3447 lei/euro, cursul de vineri (2 octombrie ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: „Ziua cârtiței se apropie”. Anunțul autorităților privind primul tunel rutier care va fi forat cu TBM
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: „Ziua cârtiței se apropie”. Anunțul autorităților privind primul tunel ...
Platforma destinată montării și lansării TBM-ului care va fora Tunelul Poiana, pe secțiunea 3 Cornetu – Tigveni din ...
Alertă în toată Europa. Vin alegerile – UE riscă să devină „omul bolnav al lumii” dacă nu se reformează rapid (opinie Reuters)
Alertă în toată Europa. Vin alegerile – UE riscă să devină „omul bolnav al lumii” dacă nu se reformează ...
Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană a reformelor economice propuse în urmă cu doi ani de ...