Petrom a plătit în acest an statului impozite suplimentare de 370 de milioane de lei

Economica.net
12 08. 2014
petrobrazi_72410200

‘Am avut în primul semestru o contribuţie suplimentară la bugetul de stat de 370 de milioane de lei, ca urmare a noilor taxe din România. Este vorba de taxa pe construcţiile speciale, de 1,5% din valoarea contabilă brută, impozitul pe veniturile suplimentare, de 60% din veniturile suplimentare ca urmare a liberalizării preţului la gaze, precum şi de impozitul pentru exploatarea resurselor naturale, de 0,5% din valoarea ţiţeiului’, a explicat oficialul OMV Petrom.

Potrivit acestuia, impactul acestor taxe la nivelul companiei echivalează cu o creştere de 90% a redevenţelor pentru ţiţei şi gaze.

‘De asemenea, câştigurile din liberalizarea preţului gazelor sunt neutralizate în mare măsură de creşterea taxelor şi impozitelor, iar planurile de investiţii sunt sub presiune’, a adăugat Matje.

Scăderea vânzărilor Petrom cu 7% în primul primul semestru al anului a fost determinată de concurenţa crescută de pe piaţa petrolieră şi de introducerea noii accize, a declarat anterior directorul financiar, în aceeaşi conferinţă de presă.

‘Vânzările consolidate au fost afectate în principal de vânzările scăzute de produse petroliere, ca urmare a noii accize şi a concurenţei crescute’, a spus Matje.

Acciza suplimentară pentru produsele petroliere, în valoare de 7 eurocenţi pe litru, a fost introdusă la 1 aprilie 2014.

Totodată, în acest an, noi companii petroliere, precum azerii de la SOCAR sau ruşii de la Gazprom, şi-au optimizat lanţul de benzinării de pe piaţa din România şi afectează din ce în ce mai mult vânzările marilor companii prezente până acum pe piaţă.

Vânzările OMV Petrom s-au cifrat la 10,72 miliarde lei în primele şase luni din 2014, în scădere cu 7% faţă de primul semestru din 2013, când au totalizat 11,576 miliarde lei.

Grupul OMV Petrom a înregistrat un profit net de 1,38 miliarde lei în primul semestru din 2014, în scădere cu 42% comparativ cu prima jumătate a anului trecut.

Profitul operaţional (EBIT) a fost de 2,09 miliarde lei, în scădere cu 29% de la nivelul de 2,97 miliarde lei înregistrat în perioada ianuarie – iunie 2013.

Profitul pe acţiune pentru semestrul I 2014 se situează la 0,0245 lei/acţiune, mai mic cu 42% faţă de perioada similară a anului trecut – 0,0422 lei/acţiune.

Potrivit datelor OMV Petrom, investiţiile au însumat 2,9 miliarde lei în primele şase luni din acest an, fiind mai mari cu 40% faţă de primul semestru al anului trecut, când s-au situat la 2,08 miliarde lei.

În trimestrul al doilea din 2014, OMV Petrom a obţinut un profit net de 312 milioane lei comparativ cu 1,075 miliarde lei în primul trimestru din 2014, profitul operaţional a fost de 626 milioane lei (1,472 miliarde lei în trimestrul I 2014), iar vânzările s-au cifrat la 5,423 miliarde lei, în creştere uşoară faţă de primele trei luni ale anului în curs (5,296 miliarde lei).