Petrom cumpără de la Enery jumătate dintr-un proiect fotovoltaic uriaș din Bulgaria. Ambele companii vor investi 200 mil. euro în dezvoltare

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, și Enery devin parteneri în cadrul unui proiect fotovoltaic de anvergură – 400 MW - situat în Byala Slatina, lângă Sofia, arată un comunicat de presă al companiei românești
Mihai Nicuţ - lun, 23 iun. 2025, 14:07
Petrom cumpără de la Enery jumătate dintr-un proiect fotovoltaic uriaș din Bulgaria. Ambele companii vor investi 200 mil. euro în dezvoltare

OMV Petrom achiziționează de la Enery Element 50% din acțiunile deținute în Dunav Solar Plant EOOD, care dezvoltă proiectul fotovoltaic Gabare cu o capacitate instalată de aproximativ 400 MW. În plus, există și o opțiune pentru dezvoltarea unui sistem de înmagazinare energie prin baterii.

Odată operațional, producția parcului fotovoltaic ar putea acoperi consumul anual de energie electrică echivalent al circa 150.000 de locuințe din Bulgaria pe baza consumului mediu al acestora.Finalizarea tranzacției este prognozată să aibă loc în a doua parte a anului 2025, după îndeplinirea anumitor condiții.

„Investind în unul dintre cele mai mari proiecte fotovoltaice din Bulgaria, ne consolidăm prezența pe această piață vecină și sprijinim tranziția energetică în regiune. Credem că gazele naturale și sursele regenerabile se completează reciproc și joacă un rol cheie în reducerea emisiilor, asigurând în același timp stabilitatea energetică. Suntem încântați de parteneriatul cu Enery, o companie care aduce expertiză solidă în domeniul energiei regenerabile, și, de asemenea, un angajament comun pentru construirea unui viitor mai sustenabil. Spiritul lor de colaborare și viziunea orientată spre viitor îi fac un partener ideal pentru implementarea acestui proiect important.

Cadrul investițional include, de asemenea, achiziția de către OMV Petrom a 50% din producția de energie electrică generată de proiect printr-un contract de vânzare energie electrică (PPA), consolidând astfel angajamentul nostru față de furnizarea de energie fiabilă și cu emisii reduse de carbon.”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru divizia de Gaze și Energie.

„Acest joint venture este o dovadă puternică a capacității Enery de a structura parteneriate inovatoare care oferă atât scalabilitate, cât și predictibilitate, precum și a capabilităților de dezvoltare ale Enery Element în regiune. Prin semnarea unui contract de vânzare energie electrică (PPA) pe termen lung pentru 50% din producție cu OMV Petrom ca parte a cadrului investițional nu doar că asigurăm stabilitatea veniturilor pe termen lung pentru proiect, ci și stabilim un reper pentru modul în care jucătorii industriali pot participa activ la tranziția energetică din regiune. Apreciem cooperarea eficientă dintre cele două echipe de proiect și consultanții implicați, care au făcut posibil acest parteneriat și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru atingerea termenului de punere în funcțiune comercială a acestui proiect de referință în domeniul energiei regenerabile. De asemenea, am dori să mulțumim echipei Enery Element pentru munca remarcabilă depusă în dezvoltarea proiectului.”, a declarat Richard König, Chief Executive Officer al Enery.

Amplasat în Byala Slatina, în apropriere de Sofia, parcul solar Gabare va avea o capacitate de aproximativ 400 MW, fiind prevăzut cu sisteme tracker care urmăresc mișcarea soarelui pentru a optimiza producția de energie electrică.

De asemenea, este avută în vedere dezvoltarea unui sistem de înmagazinare a energiei prin baterii, cu o capacitate de până la 600 MWh. Autorizațiile pentru construire și conectarea la rețea au fost deja obținute. Decizia finală de investiție este planificată să fie luată până la finalul lui 2025, începerea operațiunilor comerciale fiind estimată pentru 2027. Prin acest parteneriat, OMV Petrom împreună cu Enery intenționează să investească până în 2027 aproximativ 200 milioane de euro, inclusiv finanțare externă.

OMV Petrom activează în Bulgaria în domeniul energiei, de mulți ani, cu o prezență pe întregul lanț valoric – de la vânzarea cu amănuntul a combustibililor, comercializarea gazelor naturale și explorare în Marea Neagră. OMV

Petrom operează o rețea de 93 de stații de alimentare în Bulgaria. Din 2024, compania comercializează gaze naturale clienților non-casnici din Bulgaria prin filiala sa locală. După descoperirea de succes a resurselor de gaze naturale în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, proiectul fiind în dezvoltare în prezent, compania explorează acum potențialul gazelor naturale în Bulgaria, în perimetrul Han Asparuh, cu planuri de a începe forajul de explorare în acest an.

Enery este un furnizor independent de energie regenerabilă, cu un portofoliu verde diversificat care generează anual aproape 700 GWh de energie electrică verde dintr-o capacitate instalată de 490 MW, contribuind la alimentarea a circa 265.000 de gospodării și la evitarea a aproximativ 260.000 de tone echivalent CO₂. Planurile  companiei includ proiecte în curs de dezvoltare de peste 8 GW în 11 țări.

 

Te-ar mai putea interesa și
Masa de Paşte – Care sunt produsele tradiţionale cu cele mai mari scumpiri şi ce s-a ieftinit (date oficiale INS)
Masa de Paşte – Care sunt produsele tradiţionale cu cele mai mari scumpiri şi ce s-a ieftinit (date oficiale INS)
Scumpiri Paşte - Produsele tradiţionale pentru masa de Paşte s-au scumpit semnificativ în ultimul an, cele mai mari creşteri de preţ fiind înregistrate la pudra de cacao, ciocolată şi miezul......
Cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, merge la capacitate maximă – Anunţ de la Guvern
Cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, merge la capacitate maximă – Anunţ de la Guvern
Rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol, şi-a reluat activitatea şi funcţionează la capacitate maximă, a scris, ...
Cum va fi vremea de Paşte şi care sunt zonele afectate de fenomene extreme, unde va fi vreme rea – Prognoză ANM 6 aprilie – 19 aprilie
Cum va fi vremea de Paşte şi care sunt zonele afectate de fenomene extreme, unde va fi vreme rea – Prognoză ANM ...
Regimul termic va fi unul capricios în aproape toate regiunile din ţară, pe durata următoarelor două săptămâni (6 ...
Cum transformă un ansamblu rezidențial Pipera, construit după standardul nZEB, costurile de întreținere în economii pe termen lung
Cum transformă un ansamblu rezidențial Pipera, construit după standardul nZEB, costurile de întreținere în economii ...
Facturile lunare de utilități sunt adesea o sursă constantă de incertitudine. Costurile variază de la un sezon la altul, ...