Petrom, desemnat cel mai de încredere brand de benzinarii din România

Economica.net
06 05. 2015
petrom_2_06364600_35983400

‘Faptul că de zece ani consecutiv, reţeaua de staţii Petrom este pe primul loc în topul preferinţelor publicului este un vot de încredere şi o recunoaştere a ataşamentului faţă de acest brand românesc, cu tradiţie. Astfel de studii confirmă faptul că Petrom reuşeşte să satisfacă exigentele clienţilor, oferind carburanţi de calitate la preţuri avantajoase, dar şi o gamă variată de produse şi servicii în cadrul staţiilor sale’, arată Adrian Nicolaescu, retail manager în cadrul OMV Petrom.

În prezent, reţeaua Petrom este cea mai extinsă din România, numărând 391 de staţii. Activităţile de distribuţie carburanţi ale grupului OMV Petrom se desfăşoară sub două branduri de benzinării – Petrom (391 de staţii în România) şi OMV (153 de staţii în România), scrie Agerpres.

În ultimii 10 ani Grupul OMV Petrom a investit peste 2,4 miliarde de euro în divizia de Rafinărie şi Marketing, respectiv pentru modernizarea sistemului de producţie şi distribuţie a carburanţilor, pentru a oferi combustibili la standarde europene, dar şi servicii de calitate.

O altă prioritate a fost diversificarea gamei de produse şi servicii oferite în staţiile Petrom. În prezent, oferta include peste 2.000 de produse (de la accesorii auto, la bunuri de larg consum), dar şi servicii variate (de la spălătorie auto, achiziţionarea rovignetelor auto, până la serviciul de predare colete Fan Courier).

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 66 milioane bep în 2014.

La finalul lui 2014, Grupul avea o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual şi opera o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 780 benzinării, la sfârşitul lui 2014.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

În ultimii 10 ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la peste 11 miliarde euro. Anual, impactul direct, indirect şi indus al OMV Petrom în PIB-ul României este de circa 4,5%.