Petrom instalează un parc fotovoltaic la rafinăria Petrobrazi

13 02. 2026
petrobrazi

Cu o capacitate instalată de aproximativ 7 MW, parcul va furniza energie electrică regenerabilă pentru consumul intern al rafinăriei.

„Instalarea parcului fotovoltaic în cadrul rafinăriei ne ajută să acoperim o parte din consumul intern de energie electrică din surse regenerabile. Este o evoluție consecventă, graduală, care sprijină atât eficiența operațională, cât și atingerea obiectivelor noastre de mediu”, a declarat Franck Neel, Membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Gaze și Energie.

Parcul fotovoltaic va acoperi aproximativ 110.000 de metri pătrați din perimetrul rafinăriei.

Proiectul include achiziția de echipamente și materiale, precum și lucrările de construcție și montaj necesare integrării instalației în infrastructura electrică a rafinăriei, inclusiv racordarea la rețeaua internă.

Bugetul proiectului, inclusiv TVA, este de până la 45,4 milioane lei, din care 8,4 milioane lei sunt asigurați prin Fondul de Modernizare.

Contractul de Achiziții, Construcție și Punere în funcțiune a fost atribuit, iar lucrările de construcție sunt așteptate să înceapă în perioada următoare și să fie finalizate în cursul acestui an. Parcul va fi operat de OMV Petrom.

Această investiție se adaugă lucrărilor aflate în desfășurare la noua unitate de combustibili sustenabili (SAF/HVO) de la Petrobrazi, care va include două unități de hidrogen proiectate să producă hidrogen verde folosind energie regenerabilă.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 38 milioane bep în 2025. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.