Petrom intră pe piața de gaze naturale lichefiate

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a obținut licența pentru comercializarea de gaze naturale lichefiate (LNG), diversificându-și astfel activitățile pe piața de comercializare a gazelor și a produselor conexe, arată compania într-un comunicat.  
Mihai Nicuţ - mar, 22 iun. 2021, 10:58
Petrom intră pe piața de gaze naturale lichefiate

„Intrarea OMV Petrom pe această piață este o evoluție firească. Credem că gazele naturale au un rol esențial în tranziția energetică a României, mai ales în condițiile în care putem accesa aceste resurse. Gazele naturale au multiple aplicații în producția de electricitate, în transport și în industrie, putând contribui, în același timp, atât la reducerea emisiilor, cât și la consolidarea securității energetice. Iar gazele naturale lichefiate reprezintă o soluție mai curată pentru mobilitate”, a declarat Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Gas

Gazele naturale, prin lichefiere, pot fi stocate și transportate în siguranță pe distanțe foarte lungi, cu un grad crescut de eficiență economică și energetică. Gazele naturale lichefiate pot fi folosite în sectorul mobilității, oferind o alternativă la combustibilii convenționali, cu până la 15% emisii de CO2 mai scăzute, 50% mai puține emisii de oxid de azot și 50% reducere a zgomotului în comparație cu camioanele diesel.

De asemenea, gazele naturale lichefiate sunt o soluție pentru alimentarea zonelor care nu sunt conectate la rețelele de gaze naturale. În ceea ce privește aplicațiile industriale, gazele naturale lichefiate pot fi utilizate ca sursă energetică, oferind un plus de eficiență și operabilitate.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârșitul lui martie 2021, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...