Petrom plăteşte dividendele aferente anului 2012 din 18 iunie

Petrom va plăti dividendele aferente exerciţiului financiar 2012 începând cu data de 18 iunie 2013 către acţionarii OMV Petrom înscrişi în Registrul Acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de înregistrare 14 mai 2013, potrivit unui comunicat al companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - mie, 05 iun. 2013, 19:57
Petrom plăteşte dividendele aferente anului 2012 din 18 iunie

Plata dividendelor se va realiza prin intermediul BRD – Groupe Societe Generale (‘BRD’) – agentul de plată selectat.

Dividendul brut este de 0,028 lei pentru o acţiune, iar impozitul pe dividende aferent va fi reţinut la sursă în cotele
prevăzute de lege.

Plata dividendelor se poate realiza şi în numerar la ghişeele BRD, la orice unitate BRD, însă numai pentru persoane fizice.

Grupul Petrom a încheiat anul 2012 cu un profit net de 3,946 miliarde de lei, în creştere cu 5% faţă de rezultatul net de 3,759 miliarde lei, raportat la finele lui 2011, potrivit rezultatelor preliminare consolidate ale grupului.

Profitul net atribuibil acţionarilor OMV Petrom SA s-a cifrat la 3,953 miliarde de lei, în creştere cu 5% comparativ cu anul anterior. Profitul pe acţiune este de 0,0698 lei, faţă de 0,0663 în 2011.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03%, iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.