Petrom, cifre record: profit de 1,74 miliarde de lei în primele trei luni ale anului, triplu față de T1 2021

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din Europa de Sud-Est, a raportat un profit net de 1,74 miliarde de lei în primele trei luni ale anului, de trei ori mai mare decât cel aferent primului timestru al anului trecut, potrivit datelor transmise de companie.
Mihai Nicuţ - vin, 29 apr. 2022, 08:48
Petrom, cifre record: profit de 1,74 miliarde de lei în primele trei luni ale anului, triplu față de T1 2021

Profitul realizat de Petrom la trei luni, 1,74 miliarde de lei, îl depășește semnificativ pe cel din ultimul trimestru al anului trecut (1,19 miliarde de lei), și, de departe pe cel din orimul trimestru al anului trecut, când piața a fost totuși sub efectul pandemiei Covid 19, de 573 de milioame de lei.

Veniturile companiei au fost de 11,9 miliarde de lei în T1 2022, față de 4,8 miliarde în același trimestru din 2021 și 8,9 miliarde trimestrul precedent.

Sunt cele mai bune rezultate trimestriale din istoria companiei, apărute, evident, pe fondul prețurilor ridicate la tot ce înseamnă energie.

“Valoarea veniturilor din vânzari consolidate a crescut cu 145% comparativ cu T1/21, susținută în principal de prețuri mai mari ale mărfurilor și de volume mai mari ale vânzărilor de produse petroliere și electricitate”, arată compania. “Rezultatul din exploatare în T1/22 a crescut la valoarea de 2.185 mil lei, comparativ cu 707 mil lei în T1/21, în principal ca urmare a mediului de piață caracterizat prin prețuri ridicate”, mai spune Petrom.

Scădere pe segmentul de rafinare și producție

Productia de hidrocarburi a companiei a scăzut cu 12,7% din cauza vânzării activelor de producție din Kazahstan in T2/21 (rezultând un declin de 6,2 mii bep/zi față de T1/21), a transferului a 40 de zăcăminte marginale onshore de titei si gaze catre Dacian Petroleum in T4/21 (rezultand un declin de 1,0 mii bep/zi fata de T1/21) și a declinului natural accentuat în principalele zăcăminte din România.

În Romania, productia de hidrocarburi a scazut cu 8,6%, la 10,91 mil bep, echivalentul a 121,3 mii bep/zi (T1/21: 11,95 mil bep sau 132,7 mii bep/zi), sau 7,9% excluzand optimizarea portofoliului. Producția de țiței și condensat în România a scăzut cu 5,9%, la 5,25 mil bbl, în principal din cauza declinului natural accentuat și a transferului unor zacaminte marginale catre Dacian Petroleum. Producția de gaze naturale a scazut cu 11,0%, la 5,67 mil bep, fiind influențată de declinul natural accentuat al principalelor zacaminte (Totea Deep si Lebada Est), al sondei 4461 Totea Sud si de transferul unor zăcăminte marginale catre Dacian Petroleum.

Volumul vânzărilor de hidrocarburi a scăzut cu 11%, din cauza acelorași factori care au influentat si productia.

Creștere pe rafinare și marketing

Rezultatul din exploatare CCA excluzand elementele speciale a crescut la 626 mil lei in T1/22 (T1/21: 308 mil lei), ca urmare a marjelor de rafinare semnificativ imbunatatite, a cresterii cererii pentru combustibili si a utilizarii mai mari a rafinariei. Indicatorul marja de rafinare al OMV Petrom a crescut cu 15,51 USD/bbl, la 18,31 USD/bbl in T1/22, (a crescut de peste cinci ori) ca urmare a diferentialelor mai bune pentru produse, in special motorina si benzina, precum si diferentialului mare, fara precedent, intre Ural si Brent, generat de contextul geopolitic.

Rata de utilizare a rafinariei a fost de 98% in T1/22 (T1/21: 95%)

Vanzarile totale de produse rafinate au fost cu 5% mai mari fata de T1/21, ca urmare a imbunatatirii cererii.
Pe segmentul de furnizare de gaze, vânzările au fost cu 11% mai mici, in principal din cauza surselor de aprovizionare mai reduse. Productia neta de energie electrica a fost de 0,99 TWh, cu 16% mai mica, in contextul reviziei planificate pentru intreaga capacitate a centralei electrice Brazi in luna martie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...