Petrom redezvoltă un zăcământ uriaş de ţiţei, cu investiţii de 42 de milioane de euro

Economica.net
17 07. 2015
parc_petrom_37718000

Compania petrolieră Petrom redezvoltă unul dintre cele mai mari zăcăminte pe care le exploatează în România, cu o producţie ce reprezintă circa 7% din cea anuală a Petrom. Este vorba despre zăcământul Independenţa din Galaţi, exploatat încă din 1959. Proiectul presupune investiţiii de 42 de milioane de euro, în perioada 2012-2016, în urma cărora se deblochează rezerve suplimentare de ţiţei.

Redezvoltarea acestui zăcământ are ca scop creşterea producţiei de ţiţei prin forajul în zone în care nu s-a reuşit accesul anterior. „Proiectul constă în forajul a 13 sonde orizontale, instalarea şi modernizarea unor instalaţii de colectare şi măsurare, precum şi construirea unei conducte de legătură între acestea. 4 din cele 13 sonde au fost deja forate”, precizează reprezentanţii Petrom.

Pentru Petrom, redezvoltarea zăcămintelor vechi reprezintă o prioritate. Practic, cu ajutorul noilor tehnologii, compania poate ajunge la rezerve de ţiţei cu acces mai dificil din zăcământ. „Continuarea investiţiilor pe segkemntul Upstream este esenţială în asigurarea producţiei de ţiţei şi gaze pentru România, în condiţiile în care operăm un portofoliu de zăcăminte cu o rată medie a declinului natural de circa 10% anual. În 2015 însă, investiţiile vor reflecta condiţiile deteriorate de piaţă (scăderea abruptă a preţului barilului de ţiţei – n.r.) şi mediul volatil. În ceea ce priveşte proiectele de redezvoltare de zăcăminte, acestea vor fi prioritizate, iar unele din ele reproiectate”, spune Gabriel Selischi, membru în Directoratul Petrom, responsabil pentru Upstream.

Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de 66 de milioane de bep, cu o capacitate de rafinare de 4,5 milioane de tone de ţiţei anual şi o reţea de distribuţie de 780 de bezinării, în România şi ţările vecine.