Petrom şi Exxon urgentează explorările din Marea Neagră. Au încheiat un act adiţional cu ANRE

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a încheiat un act adiţional la acordul cu OMV Petrom şi ExxonMobil pentru perimetrul Neptun din Marea Neagră, pentru ca lucrările de explorare să fie urgentate, a declarat, pentru AGERPRES, Gheorghe Duţu, preşedintele ANRM.
Economica.net - lun, 05 aug. 2013, 07:13
Petrom şi Exxon urgentează explorările din Marea Neagră. Au încheiat un act adiţional cu ANRE

‘Guvernul a aprobat acest act adiţional în ultima şedinţă (din 30 iulie – n.r.). Actul adiţional a fost încheiat la solicitarea celor de la Petrom’, a spus Duţu.

Potrivit acestuia, actul adiţional, al treilea de la semnarea acordului, este clasificat conform legii, întrucât prevede programul de lucrări pe care îl vor face investitorii în acest perimetru.

‘Prin încheierea acestui act adiţional, tot procesul se accelerează. Ei (Petrom şi ExxonMobil – n.r.) au nevoie să obţină valori suplimentare şi date concrete din tot perimetrul. Au de gând să facă încă 1-2 foraje în perioada imediat următoare. Deci nu se extinde niciun termen, ci, dimpotrivă, lucrările sunt urgentate’, a precizat Duţu.

În 2008, OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au încheiat un parteneriat pentru explorarea blocului Neptun din Marea Neagră.

Sonda Domino 1, săpată de cele două companii anul trecut, a indicat rezerve potenţiale de gaze naturale între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi. Consumul de gaze al României este de 13-14 miliarde de metri cubi anual, astfel că zăcămintele de acolo ar putea acoperi necesarul ţării timp de şase ani.

În toamna anului trecut, Mariana Gheorghe, CEO al Petrom, a declarat că extracţia gazelor din acest perimetru ar putea începe în 2018.

Totodată, reprezentanţii ExxonMobil au afirmat că, după ce zăcământul va fi declarat comercial, etapa de extracţie a gazelor va implica investiţii între 3 şi 10 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...