Petru Filip: În contextul crizei din Ucraina, vizita vicepreşedintelui SUA este crucială pentru România

Economica.net
21 05. 2014
joe_biden_69766700

Acesta a scris miercuri pe blogul său că oficialul american, prin discuţiile purtate atât cu preşedintele Traian Băsescu, cât şi cu premierul Victor Ponta, a reafirmat sprijinul de care România se bucură din partea SUA şi a NATO.

‘Mesajele transmise sunt fără echivoc. Lupta împotriva corupţiei, întărirea statului de drept, securitatea şi independenţa energetice şi asigurarea că art. 5 din Tratatul NATO va fi aplicat fără reţinere în condiţiile unei agresiuni asupra României, au fost repetate şi întărite în întâlnirea lui Joseph Biden cu premierul şi preşedintele. (…) Este un semnal puternic că România nu este singură în faţa pericolelor şi că aliaţii îşi respectă cuvântul şi promisiunile’, susţine Petru Filip.

Potrivit acestuia, atât timp cât Rusia menţine un climat de instabilitate în regiune, România, ca membru NATO şi ca partener strategic al SUA, are nevoie de tot sprijinul şi reasigurările necesare.

‘Întărirea capacităţii militare a NATO în zonă este un fapt (prezenţa maritimă prin rotaţia în Marea Neagră a trei nave, USS Truxtun, USS Donald Cook şi USS Taylor, exerciţii comune în România, Polonia şi Ţările Baltice, suplimentarea numărului de avioane F-16 în Polonia, suplimentarea numărului de avioane F-15 pentru misiunile NATO). Dacă Rusia a testat capacitatea de intervenţie şi interesul SUA pentru Europa, atunci rezultatul este clar. Există şi interes, şi susţinere, există şi capacitate militară de descurajare’, consideră preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului.

Petru Filip adaugă faptul că, în scenariul în care Rusia îşi doreşte să rezolve criza din Ucraina, atunci ‘retragerea trupelor de la graniţă trebuie să fie reală şi acoperită de dovezi’, iar alegerile din 25 mai organizate de noua administraţie de la Kiev ‘să nu fie perturbate în niciun fel’.

‘Poporul ucrainean trebuie să-şi determine liber soarta. Dacă Rusia îşi doreşte să menţină în continuare focarul de instabilitate din Ucraina, pentru a pune în aplicare scenariul federalizării sau chiar al destrămării Ucrainei, atunci alegerile din 25 mai nu-şi vor putea atinge scopul, iar UE, SUA şi NATO trebuie să continue politicile de sancţiuni faţă de Rusia. Prin urmare, România trebuie să fie pregătită pentru a diminua riscurile şi ameninţările ce se vor naşte dintr-o astfel de perspectivă sumbră’, avertizează acesta pe blogul său.