Pfizer va răscumpăra acţiuni de încă 10 miliarde de dolari, ridicând totalul la 39 miliarde dolari

Pfizer, cel mai mare producător de medicamente la nivel mondial, a anunţat că va răscumpăra acţiuni de 10 miliarde de dolari, operaţiune care ridică suma totală alocată în ultimii doi ani şi jumătate în acest scop la 39 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 28 iun. 2013, 08:42
Pfizer va răscumpăra acţiuni de încă 10 miliarde de dolari, ridicând totalul la 39 miliarde dolari

Grupul american a mai anunţat recent că va retrage acţiuni în valoare de 11,4 miliarde de dolari în urma vânzării diviziei de îngrijire a animalelor.

Răscumpărarea anunţată vineri este a patra astfel de operaţiunie derulată de Pfizer în ultimii doi ani şi jumătate.

Compania mai are la dispoziţie 3,9 miliarde de dolari în acest scop.

Directorul general al Pfizer, Ian Read, a declarat că răscumpărarea acţiunilor reprezintă cea mai bună modalitate de utilizare a rezervelor de lichidităţi ale companiei, comparativ cu achiziţii sau creşterea dividendului.

Grupul a vândut în ultimii ani mai multe operaţiuni conexe, concentrându-se pe dezvoltarea şi comercializarea de medicamente şi tratamente cu o marjă ridicată de profit. Totodată, compania analizează oportunitatea unei divizări, cu vânzarea unităţii producătoare de medicamente generice.

Pfizer are o capitalizare de piaţă de aproximativ 200 miliarde de dolari. Acţiunile companiei au crescut cu 25% în ultimele 12 luni.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare, în creştere cu 0,12% faţă de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea......
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna şi Sicilia
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea "clar" cine ...
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - ţară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington şi Teheran - a condamnat ...