Philip Lane: BCE are nevoie de mai multe asigurări privind stabilitatea inflației pentru ca decidă să reducă dobânzile

Banca Centrală Europeană are nevoie de mai multe asigurări că inflaţia revine la ţinta de 2% pentru ca oficialii să fie în măsură să reducă dobânzile, a afirmat joi economistul şef al BCE, Philip Lane, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 08 feb. 2024, 20:36
Philip Lane: BCE are nevoie de mai multe asigurări privind stabilitatea inflației pentru ca decidă să reducă dobânzile

Indicând că preferă să nu fie grăbită relaxarea politicii monetare, Lane a explicat că, deşi în acest moment procesul de dezinflaţie s-ar putea desfăşura mai rapid decât s-a anticipat, perspectivele pe termen mediu sunt mai puţin clare.

„În ceea ce priveşte evaluarea generală a traiectoriei politicii noastre monetare, trebuie să observăm mai mult timp procesul de dezinflaţie înainte de a avea suficientă încredere că inflaţia va atinge ţinta în timp util şi într-o manieră sustenabilă”, a declarat Lane, într-un discurs rostit la Institutul Brookings din Washington.

Pentru a lupta cu o inflaţie ridicată, BCE a demarat un ciclu fără precedent de înăsprire a politicii monetare, astfel că în perioada cuprinsă între luna iulie 2022 şi luna septembrie 2023, gardienii euro au majorat costului creditului în zece reprize consecutive, până la nivelul istoric de 4%.

Datele preliminare publicate de Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat luna trecută la 2,8%, în scădere de la 2,9% în decembrie şi în linie cu estimările.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a redus la 3,3% în ianuarie, de la 3,4% în decembrie, în timp ce analiştii se aşteptau luna trecută la o scădere până la 3,2%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Dar zona euro a evitat la limită recesiunea spre finalul lui 2023, iar perspectivele sunt slabe.

Lane a avertizat că deciziile de politică monetară ale BCE trebuie să ţină cont de factorii de risc.

„În acest proces, BCE trebuie să găsească un echilibru între menţinerea dobânzilor ridicate prea mult timp şi relaxarea prematură a politicii monetare”, a concluzionat economistul şef al BCE.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...