Philippe Gustin: Miza României rezidă într-o economie rurală viabilă și o amenajare teritorială coerentă

Economica.net
31 10. 2013
phillipe_gustin_66775700

Camera Franceză de Comerț și Industrie din România (CCIFER), Ambasada Franței în România și Secția română a Consilierilor pentru Comerț Exterior ai Franței au prezentat un set de 29 de propuneri, reunite în Cartea Albă a Agriculturii, care să conducă la o agricultură modernă și durabilă.

Lucrarea este rezultatul unui dialog public-privat și dorește să contribuie la dezvoltarea unei agriculturi românești moderne și durabile. Cele 29 de propuneri sunt grupate în cinci domenii cheie: politici publice agricole, fiscalitate și finanțări, drept comercial, drept social și resurse umane și cercetare.

„Cartea Albă vizează promovarea unui fond funciar performant, a unei întreprinderi agricole dinamice, a unei gestiuni economice facile, a unor filiere agroalimentare accesibile, a unei mâini de lucru instruite și competitive, a unui sector de cercetare inovant și rentabil’, a afirmat președintele CCIFER, Bruno Roche.

Potrivit ambasadorului Franței în România, scopul acestui proiect este de a contribui concret la ideile și proiectele de reformă menite să pregătească viitorul agriculturii românești.

Printre recomandările vizând politicile publice agricole se numără: organizarea comasării parcelelor agricole, implementarea unui cadastru agricol generalizat, protejarea fondului funciar împotriva distrugerii ireversibile a terenurilor agricole, dezvoltarea sistemelor de irigații, încurajarea reconstituirii perdelelor forestiere, încurajarea mutualizării mijloacelor de producție și integrarea producției agricole în filiere, precum și simplificarea regulilor privind trasabilitatea produselor agroalimentare.

‘Cultura mare, printr-un fond funciar viabil din punct de vedere agronomic și economic, poate constitui baza de plecare a României în drumul său de la statutul de mare exportator de materii prime brute agricole spre calitatea mult râvnită de procesator și integrator, pentru a reține local mai multă valoare adăugată și a da posibilitatea agriculturii românești să investească și să se dezvolte prin forțe proprii, în contextul competitiv european și mondial’, a declarat, la rândul său, liderul Grupului de Lucru din cadrul CCIFER, Florin Constantin, referindu-se la fondul funciar.

La rândul său, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că există deja numeroase sectoare ale agriculturii românești care se remarcă la nivel european și mondial, precum agricultura ecologică, sectorul vinurilor sau apicultura.

„Potențialul productiv al solurilor noastre este, însă, principalul atu în vederea dezvoltării agriculturii românești’, a subliniat Constantin,

Cartea Albă a fost lansată în cadrul celei de-a XVIII-a ediție a târgului internațional Indagra și prezentată cu prilejul unui eveniment organizat în prezența autorităților, societăților din sectorul agricol și a membrilor Grupului de lucru agri-agro din cadrul CCIFER.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză din România (CCIFER) reunește aproape 400 de companii aderente, care activează în sectoare variate și în care acestea se poziționează adesea în poziții de lider. CCIFER are ca misiune dezvoltarea relațiilor franco-române și propune o gamă completă de servicii de dezvoltare a afacerilor în România.

Grupul de lucru ”Agricultura” din cadrul CCIFER are ca obiective dezvoltarea unui dialog între organisme publice și private, transmiterea de informații de actualitate și dezvoltarea de sinergii între actorii din sectorul agroalimentar.