Piața auto chineză a continuat să crească în octombrie, ajungând la 3,05 milioane de mașini vândute

Vânzările de vehicule pe piaţa chineză, cea mai mare din lume, şi-au menţinut ritmul solid de creştere în octombrie, datele indicând o îmbunătăţire a operaţiunilor economice, pe fondul efectului măsurilor de stimulare a creşterii, arată datele publicate luni de Asociaţia Producătorilor Auto din China (CPCA), transmite agenția Xinhua, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 11 nov. 2024, 16:56
Piața auto chineză a continuat să crească în octombrie, ajungând la 3,05 milioane de mașini vândute

Luna trecută, s-au vândut în China 3,05 milioane de vehicule (un avans de 7% faţă de octombrie 2023), iar în perioada ianuarie-octombrie 2024 s-a înregistrat un avans de 2,7%, la 24,6 milioane de unităţi.

De asemenea, producţia de vehicule a ţării a crescut în ritm anual cu 3,6% în octombrie, la aproximativ trei milioane de unităţi.

Producţia de vehicule propulsate cu forme noi de energie (NEV) a crescut cu 48% în octombrie, la aproape 1,46 de milioane de unităţi, în timp ce vânzările pe acest segment au urcat cu 49,6%, la 1,43 de milioane de unităţi.

Luna trecută, UE a majorat tarifele pentru automobilele electrice importate din China până la 45,3%, însă continuă negocierile destinate evitării acestor tarife prin angajamente referitoare la preţul minim pentru autoturismele importate.

Exporturile Chinei de maşini au atins 542.000 de unităţi luna trecută, un avans de 11,1% faţă de octombrie 2023, iar în perioada ianuarie – octombrie 2024 numărul de vehicule exportate a ajuns la aproximativ 4,86 de milioane de unităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...