Piața auto din China a urcat la 31,44 mil. vehicule în 2024. Aproape 6 mil. de mașini au fost exportate

Anul trecut au fost comercializate în China nu mai puțin de 31,44 milioane de vehicule, în creștere cu 4,5% față de 2023. Pentru comparație, în toată Europa sunt vândute anual circa 18 milioane de mașini, iar în America de Nord 19 milioane.
Robert Stan - mie, 15 ian. 2025, 10:31
Piața auto din China a urcat la 31,44 mil. vehicule în 2024. Aproape 6 mil. de mașini au fost exportate

Asociația Producătorilor de Automobile din China (CAAM) a dat publicității raportul cu privire la producția, vânzările și exporturile statului cu cea mai mare piață auto din lume. Conform documentului, anul trecut au fost produse în China 31,28 milioane de vehicule (autoturisme + vehicule comerciale), au fost vândute în China 31,44 milioane, iar exporturile au atins 5,86 milioane. Aceste valori consolidează poziția Chinei drept cel mai mare producător și exportator, dar și cea mai mare piață din lume.

În privința vânzărilor de autoturisme, datele CAAM arată comercializarea a 27,56 milioane de unități, în creștere cu 5,8% față de rezultatul din 2023. Este important de menționat că, deși mulți s-au grăbit să noteze că vânzările de mașini electrice din China au atins 50% din piața vehiculelor noi (pentru că au considerat titulatura NEV drept acronim pentru 100% electrice în timp ce ea acoperă atât electricele cât și hibridele cu încărcare la priză sau mașinile cu hidrogen), procentul este încă mult mai mic.

Conform asociației chineze, NEV-urile (New Energy Vehicles) au acoperit anul trecut 46,7% din totalul vânzărilor de autoturisme, procent care corespunde unei valori de 12,86 milioane de mașini. Din acest total, 7.72 de milioane au fost mașini complet electrice, în timp ce hibridele cu încărcare la priză (PHEV) au atins 5,14 milioane. Ambele subsegmente au fost în creștere cu 15,5%, respectiv, 83,3%. Aceste procente arată, pe deoparte, că majorarea importantă a pieței NEV din China a fost susținută în special de vânzările de mașini plug-in hybrid, iar pe de alta că vânzările de mașini complet electrice corespund unei cote de piață de „doar” 28%.

În privința exporturilor de vehicule, China rămâne pe prima poziție la nivel mondial și, pentru a zecelea an consecutiv, cel mai mare exportator de New Energy Vehicles (NEV). Raportul CAAM pentru 2024 arată exporturi de 5,86 milioane de vehicule (+19,3%), dintre care 4,95 de milioane au fost autoturisme. Și, din numărul total de autoturisme exportate, 1,28 de milioane au fost NEV (+6,7%). Chiar mai interesant, în timp ce exporturile de mașini complet electrice au scăzut cu 10,4%, cele de PHEV-uri au crescut cu 190%.

Datele de mai sus arată clar reorganizarea producției constructorilor auto din China astfel încât să își susțină creșterea din Europa și America în ciuda taxelor majore impuse de autoritățile din aceste piețe.

În acest context, CAAM estimează un an 2025 în care producția, vânzările și exporturile vor rămâne în creștere, însă cu procente mai reduse. Pentru producție este prognozată o creștere cu 4,7% până la 32,9 milioane de unități (dintre care 16 milioane NEV), iar pentru exporturi un avans cu 5,8%, până la 6,2 milioane de unități.

Ca și în anii trecuți, guvernul chinez a promis pentru 2025 sprijinirea industriei auto și o serie de noi măsuri de extindere a programului de schimb de bunuri de consum (cedarea celor vechi în schimbul unora noi). În domeniul mașinilor – parte integrantă a acestui program vast – consumatorii care își schimbă mașinile vechi cu NEV-uri au dreptul la o subvenție de 20.000 de yuani (cca. 2.700 de euro, mai mare decât subvenția de 15.000 de yuani (cca. 2.000 de euro) acordată celor care optează pentru înlocuirea vehiculelor vechi cu mașini noi alimentate cu combustibili fosili.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...