Piața auto din România a rămas în declin și în februarie 2026

Raportul lunar al DGPCI arată că, în februarie 2026, înmatriculările de mașini ni din România au continuat să se afle în declin față de anul anterior. Doar 8.965 de autoturisme noi au intrat în circulație în a doua lună a acestui an.
Robert Stan - lun, 02 mart. 2026, 09:45
Piața auto din România a rămas în declin și în februarie 2026

Conform Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), în februarie 2026 au fost înmatriculate în România 8.965 de autoturisme noi, valoare în scădere cu 24,35% față de cele 11.850 de mașini noi care intrau în circulație în aceeași lună a anului trecut.

După un ianuarie dezastruos, în care înmatriculările au scăzut cu 33,5%, iată că februarie vine să întregească tabloul unui debut de an 2026 extrem de problematic pentru dealerii de vehicule noi.

Astfel, volumul cumulat al înmatriculărilor de autoturisme noi din primele două luni ale lui 2026 urcă doar până la 16.892 de unități, cu nu mai puțin de 28,94% sub rezultatul din perioada ianuarie – februarie a anului trecut, atunci când erau înmatriculate 23.770 de unități.

Cea mai căutată marcă din România rămâne Dacia, însă înmatricularea a doar 3.127 de unități în primele două luni ale anului arată un recul cu 58,54% față de perioada ianuarie – februarie 2025 (7.542 unități), cel mai mare din Top 10 al mărcilor comercializate local.

Pe locul secund în clasamentul mărcilor se află Toyota, cu 1.664 de unități înmatriculate, valoare cu 15,27% mai mică decât în primele două luni din anul anterior. Tot în scădere, dar cu 12,15%, se află și marca aflată pe a treia treaptă a podiumului înmatriculărilor. Skoda a comercializat în perioada ianuarie februarie 2026 doar 1.555 de autoturisme noi, față de 1.770 în aceeași perioadă a anului trecut.

De altfel, ca și în cazul celor mai căutate trei mărci de pe piața românească, toate brandurile din Top 10 sew află în declin. Volkswagen, marca aflată pe locul patru a vândut doar 1.252 de mașini noi, în scădere cu 25,52%. Renault, marca de pe locul cinci a reușit să comercializeze 838 de autoturisme, cu 42,99% mai puține decât în primele două luni din 2025.

Clasamentul este completat, în ordine, de Mercedes-Benz (810 unități), Ford (803unități), Hyundai (776 unități), BMW (766 unități) și BYD (564 unități).

În cazul mașinilor second-hand, în februarie 2026 au fost înmatriculate în România 31.243 de unități, față de 33.307 în luna similară din 2025. Astfel, în primele două luni din acest an, au intrat în circulație 57.228 de mașini de ocazie, cu 5,94% mai puține decât în perioada ianuarie – februarie 2025.

Citește și:
– Piața auto din România a debutat în 2026 cu un recul major

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul de Securitate al ONU se reunește, la solicitarea Bucureștiului, pe tema încălcării spațiului aerian românesc de către Rusia
Consiliul de Securitate al ONU se reunește, la solicitarea Bucureștiului, pe tema încălcării spațiului aerian românesc ...
Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte, la solicitarea României, pe tema încălcării spaţiului aerian românesc de Federaţia Rusă, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, urmând să......
Marea Britanie interzice intrarea în țară a două personalități media americane de stânga, cunoscute pentru criticile la adresa Israelului
Marea Britanie interzice intrarea în țară a două personalități media americane de stânga, cunoscute pentru criticile ...
Militanţi ai stângii radicale, Cenk Uygur (foto) şi Hasan Piker, americani de origine turcă, ale căror luări de poziţii ...
Gigantul Holcim vinde fabrica din Adjud ca să poată cumpăra grupul german Xella pentru 1,85 miliarde de euro
Gigantul Holcim vinde fabrica din Adjud ca să poată cumpăra grupul german Xella pentru 1,85 miliarde de euro
Holcim ar urma să primească undă verde de la UE pentru achiziția Xella, o tranzacție în valoare de 1,85 miliarde de ...
O agenție de presă iraniană anunță că Teheranul și-a suspendat negocierile de pace cu SUA
O agenție de presă iraniană anunță că Teheranul și-a suspendat negocierile de pace cu SUA
Agenţia de presă iraniană Tasnim a afirmat luni că Teheranul a suspendat negocierile cu SUA destinate să pună capăt ...