Piaţa auto din România, în creştere cu 10,2% în primul semestru. 79% dintre cumpărători sunt persoane juridice

Piaţa auto din România a înregistrat o creştere de 10,2%, în primul semestru din 2016, volumul vânzărilor fiind de 61.151 unităţi, iar cele mai multe achiziţii au fost efectuate de persoanele juridice, respectiv 79% din total cumpărători, reiese din datele publicate, luni, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Economica.net - lun, 18 iul. 2016, 14:30
Piaţa auto din România, în creştere cu 10,2% în primul semestru. 79% dintre cumpărători sunt persoane juridice

La nivelul producţiei naţionale, în perioada ianuarie – iunie 2016, s-au fabricat 201.274 de autovehicule, cu 5,3% mai puţine decât în perioada similară din 2015, dar cu 15,7% mai multe decât în luna mai din acest an. Dintre acestea, 178.017 unităţi au fost produse de Dacia şi 23.257 unităţi de Ford.

În acest context, volumele cele mai mari le-a înregistrat modelul Dacia Duster, din care au fost fabricate 103.473 unităţi (cu 19,9% mai multe decât în primele şase luni din 2015), urmat de Dacia Sandero (31.122 unităţi, -6,7%), Ford B-MAX (23.257 unităţi, -11,7%), Dacia Logan MCV (22.560 unităţi, +6,7%) şi Dacia Logan (20.862 unităţi, -53,3%).

În ceea ce priveşte raportul persoană fizică – persoană juridică, vânzările de autoturisme realizate în luna iunie 2016 au fost într-un relativ echilibru (46% vs. 54%), în timp ce, la nivelul primelor şase luni ale anului în curs, acest raport este net în favoarea persoanelor juridice (79%). Tot la nivelul primului semestru, datele APIA arată că importurile de autoturisme rulate au crescut comparativ cu anul 2015 cu 24%, ceea ce face ca raportul dintre cele rulate şi cele noi să fie unul în creştere, respectiv de aproximativ patru autoturisme rulate la unul nou.

Conform statisticii, cu un volum total de 14.929 unităţi vândute în luna iunie, România înregistrează după primele 6 luni din 2016 un volum total de 61.151 unităţi, respectiv cu 10,2% mai multe decât în primul semestru din anul anterior. În acest ecart, autoturismele reprezintă 79,2% din totalul vânzărilor (48.451 unităţi) şi înregistrează o creştere de 6,1%, iar vehiculele comerciale (marfă şi persoane) de 29,1%.

La capitolul exporturi, începând din ianuarie şi până în iunie, numărul autovehiculelor consemnate este de 182.097 de unităţi, în scădere de 5,3%, comparativ cu perioada similară din anul 2015. Cel mai exportat model, în primele şase luni din 2016, a fost Dacia Duster (100.182 unităţi, +19,8% faţă de 2015), urmat de Dacia Sandero (27.078 unităţi, -7%), Ford B-MAX (23.254 unităţi, -11,7%), Logan MCV (20.382 unităţi, +0,9%) şi Dacia Logan (11.201 unităţi, – 66,1%). Practic, 90,5% din producţia naţională realizată în primul semestru din 2016 a fost exportată, procentaj similar cu cel de anul trecut.

Potrivit sursei citate, la autoturisme, topul pe mărci la jumătatea anului 2016 este condus de Dacia, cu 14.176 unităţi (29,3% cotă de piaţă, dar pe un volum în scădere cu 16,7% faţă de primul semestru din 2015), urmată de Volkswagen, cu 4.890 unităţi (10,1% cotă de piaţă, volume în creştere cu 12,3% faţă de 2015), Skoda, cu 4.829 de unităţi (10% din total piaţă, volume în creştere cu 19,1%), Renault, cu 3.871 de unităţi (8% cotă de piaţă, volume mai mari cu 34,5%), Ford, cu 2.913 unităţi (6% din total piaţă, volume în creştere cu 4,4%) şi Opel, cu 1.985 unităţi (4,1% din total piaţă, volume mai mari cu 23,5%).

În funcţie de model, cu cele 5.933 de unităţi (-26,4%, comparativ cu 2015), livrate pe piaţa autohtonă, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primul semestru din 2016, urmat de Dacia Sandero, cu 3.148 de unităţi (+8,6%), Dacia Duster, cu 2.474 unităţi (-28,7%), Skoda Octavia, cu 2.156 de unităţi (+16,6%) şi Renault Clio, cu 1.708 de unităţi (+58,4%).

Vânzările de autoturisme din producţia autohtonă au scăzut puternic în primul semestru al anului 2016, respectiv cu 18,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, în timp ce vânzările de autoturisme din import au înregistrat o creştere consistentă, de 19,5%, notează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ce mai multe nave au fost atacate pe mare de ucraineni, ceea ce ridică......
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan ...