Piața berii din Germania a crescut cu 2,7% în 2022, dar încă nu a revenit la nivelul de dinainte de declanșarea pandemiei

O cantitate de 8,8 miliarde de litri de bere a fost vândută anul trecut de berarii şi distribuitorii de bere din Germania, în creştere cu 2,7% sau 232,6 milioane de litri comparativ cu 2021, însă cu toate acestea vânzările nu au revenit încă la nivelul de dinaintea pandemiei, arată datele oficiale publicate miercuri de oficiul federal de statistică, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 01 feb. 2023, 20:37
Piața berii din Germania a crescut cu 2,7% în 2022, dar încă nu a revenit la nivelul de dinainte de declanșarea pandemiei

„După scăderile masive din 2020 şi 2021, din cauza crizei COVID-19, vânzările şi-au revenit uşor pentru prima dată în 2022”, a informat Federaţia berarilor germani într-un comunicat de presă.

Responsabile pentru creşterea vânzărilor totale de bere ale Germaniei au fost vânzările realizate pe piaţa internă, care au crescut cu 4% până la 7,2 miliarde de litri. Cu toate acestea, germanii au cumpărat anul trecut o cantitate de bere mai mică cu 5% decât în anul 2019.

Exporturile de bere s-au cifrat la 1,5 miliarde de litri, cu 2,7% mai puţin decât în 2021 şi cu 4,7% mai puţin decât în 2019, a subliniat oficiul federal de statistică. În timp ce berarii germani au exportat 805 milioane de litri de bere spre alte state din UE, în creştere cu 7,8%, exporturile spre alte ţări au scăzut cu 12,4% până la 716 milioane de litri.

Berea este un produs sezonier, pentru care vânzările cresc exploziv în timpul lunilor de vară şi scad toamna şi iarna. Marile evenimente organizate în timpul verii, precum Cupa Mondială la fotbal, tind să stimuleze consumul de bere.

„Acest efect a fost în mare parte absent în acest an, în condiţiile în care CM din Qatar a fost organizat în timpul iernii”, a precizat Destatis.

În pofida popularităţii berii în Germania, vânzările sunt pe un trend descrescător, în condiţiile în care au scăzut cu 7,4% în ultimul deceniu.

Federaţia berarilor germani se aşteaptă ca 2023 să fie un an dificil, din cauza costurilor ridicate cu materiile prime, energia, produsele intermediare şi personalul. „Pe lângă costul gazelor şi electricităţii, producţia de malţ şi a ambalajelor a devenit semnificativ mai scumpă”, susţin berarii germani. Aceştia adaugă că majorarea costurilor se va răsfrânge asupra preţurilor de consum, iar multe berării au majorat deja preţurile în acest an.

Sursa foto: Oktoberfesttours.travel

Te-ar mai putea interesa și
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului....
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...