Piața de capital din România a crescut cu 3,8% în primele trei luni din an, însă pe fondul unei lichidități în scădere

Piaţa de capital din România a crescut cu 3,8% în primul trimestru luând în calcul indicele BET-TR, care include şi dividendele, însă această evoluţie a avut loc pe fondul unei lichidităţi în scădere, potrivit unui comunicat al Bursei de la Bucureşti, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 24 apr. 2023, 19:28
Piața de capital din România a crescut cu 3,8% în primele trei luni din an, însă pe fondul unei lichidități în scădere

Potrivit sursei citate, se observă astfel o temperare a avansului care depăşise 5,5% la finalul primelor două luni din acest an.

Şapte listări au avut loc în primele trei luni din acest an, în valoare totală de 428 de milioane de euro. Au fost șase emisiuni de obligaţiuni care au însumat 427 milioane euro şi o emisiune de acţiuni de aproape un milion euro.

Preţul acţiunii emitentului BVB, companie listată pe propria piaţă, a atins în martie un nivel maxim istoric de 47,7 lei. Acţiunea BVB a avut cea mai mare creştere din rândul emitenţilor din indicele BET: plus 13,5% într-o singura lună.

„Performanţa raportată în martie de BVB în calitate de emitent, de +13,5%, vine după ce anul trecut acţiunea a avut un randament de 42%, incluzând şi dividendul, şi a obţinut astfel cea mai importantă evoluţie dintre companiile din indicele BET. Acţiunea BVB a ajuns la 47,7 lei în martie, cel mai înalt nivel de la listare, şi tot atunci a fost depăşit un nou record: peste 3.300 de acţionari la nivelul emitentului BVB. Într-un context mai larg, numărul investitorilor în piaţa de capital a ajuns la 133.000, nivel ce reprezintă un maxim istoric. Proiectele noastre, de la o noua identitate de brand, mai proaspătă şi mai prietenoasă, la cele privind creşterea vizibilităţii şi a atractivităţii pieţei de capital ca platformă de finanţare a companiilor locale reprezintă elemente care adaugă valoare şi au primit aprecierea investitorilor”, a declarat Radu Hanga (foto), preşedintele BVB.

În primul trimestru, a avut loc şi lansarea primului ETF sectorial. Fondul ETF Energie Patria Tradeville are drept obiectiv replicarea performanţei indicelui BET-NG al Bursei de Valori Bucureşti dedicat sectorului energetic şi utilităţilor aferente, un domeniu important pentru economia naţională şi pentru investitori.

Tot în primul trimestru, a avut loc un transfer de pe AeRO pe Piaţa Principală: Safetech Innovations (SAFE), companie românească de securitate cibernetică, prezentă pe piaţa de capital din ianuarie 2021, a debutat pe 6 februarie pe Piaţa Reglementată a Bursei sub simbolul bursier SAFE, ca urmare a transferului de pe piaţa AeRO.

Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, a anunţat, în context, că în ultimii cinci ani, la BVB au fost derulate 156 de runde de finanţare cu acţiuni şi obligaţiuni a căror valoare cumulată a ajuns la 6,5 miliarde de euro.

„Faptul că vedem o continuare a listărilor fie de acţiuni, fie obligaţiuni pe bursă reprezintă o confirmare că piaţa de capital îşi îndeplineşte cu succes rolul în economie. În ultimii 5 ani, la BVB au fost derulate 156 de runde de finanţare cu acţiuni şi obligaţiuni a căror valoare cumulată a ajuns la 6,5 miliarde euro. Continuarea trendului listărilor de instrumente financiare la BVB ne face să credem că este fezabil ca pe termen scurt să ajungem la 200.000 de investitori, dacă se menţine ritmul pe care l-am văzut în ultimii ani cumulat cu desfăşurarea programului FIDELIS, listarea Hidroelectrica şi simplificarea demersurilor fiscale care sunt aplicabile de la 1 ianuarie anul acesta”, a explicat Adrian Tănase.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...