Piaţa mondială a tabletelor va depăşi piaţa PC-urilor până în 2015

Piaţa mondială a tabletelor va depăşi piaţa computerelor personale până în 2015, alimentată de cererea tot mai mare pentru alternativele mai ieftine şi mai mici ale iPad, potrivit firmei de analiză a pieţei IDC, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 28 mai 2013, 16:20
Piaţa mondială a tabletelor va depăşi piaţa PC-urilor până în 2015

Livrările de tablete vor creşte în acest an cu 59%, la 229,3 milioane de unităţi, de la 144,5 milioane de unităţi în 2012, anticipează IDC.

Vânzările de PC-uri vor coborî în acest an cu 7,8%, IDC înrăutăţind o estimare anterioară, care indica un declin de 1,3%.

Creşterea vânzărilor de tablete este susţinută de produse cu preţuri accesibile dotate cu sistemul de operare Android al Google.

Preţul mediu de vânzare al tabletelor este aşteptat să scadă în acest an cu 11%, la 381 dolari, iar reducerile vor continua, tot mai mulţi cumpărătorii preferând dispozitive mai mici, precum iPad mini şi aparate produse de companii ca Samsung Electronics şi Amazon.

„Ce a început ca un semn al unei perioade economice dificile a devenit o schimbare în paradigma computerelor, principalul beneficiar fiind segmentul mobil. Pentru mulţi utilizatori o tabletă este în cele mai multe cazuri o soluţie mai simplă şi mai elegantă decât un PC”, a declarat Ryan Reith, analist la IDC.

În 2017, vor fi vândute anual numai 333 milioane de PC-uri, în timp ce livrările de tablete vor atinge 410 milioane de unităţi. Pentru 2014, IDC anticipează că livrările de PC-uri vor scădea cu 1,2%.

Mulţi utilizatori îşi dau seama că pentru activităţi simple, cum sunt accesarea Internetului, conectarea la reţelele sociale, trimiterea de email-uri, precum şi folosirea unor diverse aplicaţii nu este nevoie de procesor puternic sau memorie mare, a arătat Loren Loverde, analist la IDC.

În schimb, utilizatorii vor să folosească dispozitive mai mici, cu baterii performante şi interfeţe tactile.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...