Piaţa românească de bere, în scădere cu peste 10% în 2013, pe fondul puterii de cumpărare reduse

Piaţa berii din România a scăzut cu peste 10% în 2013, raportat la anul anterior, ajungând la un volum de 16,3 milioane de hectolitri, ceea ce înseamnă un consum pe cap de locuitor de 81 de litri, a anunţat, marţi, preşedintele Asociaţiei Berarii României, Onno Rombouts.
Economica.net - mar, 25 mart. 2014, 12:54
Piaţa românească de bere, în scădere cu peste 10% în 2013, pe fondul puterii de cumpărare reduse

Potrivit acestuia, scăderea consumului s-a produs atât pe fondul veniturilor reduse ale consumatorilor şi al neîncrederii lor în starea economiei, cât şi al presiunii fiscale asupra producătorilor de bere şi vremii nefavorabile din vara lui 2013.

‘Anul trecut nu a fost unul plăcut pentru industria berii şi a existat o combinaţie de factori care a dus la o evoluţie negativă a sectorului. În primul rând, a fost vorba despre presiunile fiscale asupra membrilor Asociaţiei, care au generat plăţi crescute la bugetul de stat. Apoi, a fost vorba despre starea economiei, care nu este încă foarte puternică şi, prin urmare, există presiuni asupra consumatorilor şi asupra venitului disponibil. În plus, anul trecut nu ne-a ajutat nici vremea, care a fost mai defavorabilă decât cu un an în urmă. Toţi aceşti factori cumulaţi au dus la un declin al pieţei berii’, a explicat Onno Rombouts, într-o conferinţă de presă.

Contracţia pieţei de bere din 2013 a condus la o scădere cu 10 milioane de euro a bugetelor investite de producătorii de bere – membri ai Asociaţiei, acestea ajungând la 62 de milioane de euro. Până în prezent, marii producători de bere au investit în România peste 1,25 de miliarde de euro, iar producţia locală de bere reprezintă peste 97% din berea consumată de români.

În 2013, exporturile de bere au continuat să crească într-o măsură mai mare decât importurile. Cu 50% mai mari decât în 2012, exporturile de bere au atins 0,35 de milioane de hectolitri, în timp ce importurile au crescut cu 25%, ajungând la 0,54 de milioane de hectolitri.

Pe tipul de ambalaj, preferinţele consumatorilor au înregistrat mici modificări faţă de valorile consemnate în 2012, berea la PET având o pondere de 53,2% din totalul consumului, în creştere cu 0,7% faţă de anul precedent. Sticla a reprezentat 26,3% (în scădere cu 1,9% faţă de 2012), doza 17,1% (în creştere cu 1,3%), iar keg-ul 3,4% (consumul de bere la draft) fiind relativ constant (minus 0,1%).

Onno Rombouts a subliniat faptul că industria berii rămâne un contribuabil important la economia României, aceasta având zero evaziune fiscală pe lanţul de producţie şi un nivel înalt al valorii adăugate. Industria berii a creat în România 76.700 de locuri de muncă.

Sectorul berii contribuie cu aproape 60% din totalul accizei colectate la bugetul de stat de pe piaţa băuturilor alcoolice, iar jumătate din preţul unei beri îl reprezintă taxele.

Rombouts a atras atenţia asupra faptului că majorarea accizei la bere, în 2013, se estimează că a condus la o diminuare cu 155 de milioane de lei a încasărilor bugetare din acciză şi TVA pentru bere, raportat la varianta în care acciza ar fi rămas la nivelul anului 2012.

Peste 2,2 miliarde de euro reprezintă contribuţiile cumulate ale membrilor Asociaţiei la bugetul de stat, sub formă de accize şi taxe. Doar în 2012, contribuţia sectorului la bugetul de stat a atins 727 de milioane de euro.

‘După declinul accentuat din 2013, contăm pe autorităţile române să asigure predictibilitate fiscală şi un tratament fiscal corect pentru categoria berilor fermentate’, a spus preşedintele Asociaţiei.

El a precizat că, în 2014, eforturile berarilor se vor concentra pe readucerea pieţei berii pe un trend pozitiv.

‘Ne vom concentra eforturile pe readucerea pieţei berii pe un trend pozitiv şi sperăm că autorităţile române vor trage concluziile potrivite şi vor aplica măsuri care să stimuleze acest sector în beneficiul tuturor românilor’, a adăugat Onno Rombouts.

În primele luni din 2013, piaţa românească a berii scăzuse cu 8%, în special pe fondul creşterii fiscalităţii care a avut loc la începutul anului, acest nivel fiind cel mai redus din 2008, când s-au comercializat 20,2 milioane de hectolitri, un vârf al consumului.

În 2012, piaţa berii din România a fost de 18,2 milioane de hectolitri.

Înfiinţată în anul 2004, Asociaţia Berarii României este, începând din ianuarie 2008, membră a Berarilor Europei, ca o consecinţă a misiunii sale în acord cu cea a ţărilor din spaţiul Uniunii Europene.

Asociaţia Berarii Europei este considerată reprezentantul industriei europene a berii în faţa diferitelor instituţii şi organizaţii internaţionale. Fondată în 1958 la Bruxelles, organizaţia are astăzi 27 de membri şi reprezintă interesele a aproximativ 4.000 de producători din industria berii din Europa. Mai mult, Berarii Europei reprezintă şi apără interesele a peste 2 milioane de oameni care datorează locurile de muncă producţiei şi vânzării berii.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...