Piaţa vede surprize plăcute de la OMV Petrom şi Electrica. Au cele mai mari şanse să influenţeze bursa

21 07. 2014
bursa_bucuresti_78205700

„După anunţul Erste Bank privind aşteptările legate de rezultatele financiare ale grupului, probabilitatea unor surprize negative din partea băncilor listate la BVB este ridicată”, răspunde Dragoş Manolescu, directorul de investiţii al societăţii de administrare a investiţiilor OTP  Asset Management, la întrebările ECONOMICA.NET.

Managerii de investiţii sunt suspicioşi pentru că de profitul sau pierderile băncilor depinde şi capacitatea lor de a finanţa companiile. Unii se feresc să facă estimări până nu văd „măcar estimările analiştilor cu privire la rezultate, spre sfârşitul lunii”. Altfel, au aşteptări „în principiu pozitive”, ca directorul de investiţii al Certinvest, Răzvan Rusu.

Pe de altă parte, „cine a mers bine în primul trimestru, poate să fi mers şi mai departe la fel”, crede Mihai Căruntu, şeful echipei de analişti de piaţă de capital de la BCR.

„Surprize plăcute ar putea să ne facă  OMV Petrom (SNP) şi Electrica (EL) şi de aceea, cele mai aşteptate raportări de rezultate la şase luni sunt cele ale lor. SNP  ar putea surprinde piaţa cu rezultate mai bune decât cele previzibile conform bugetului său conservator. Electrica este la prima sa raportare de când este în piaţă”, ne-a spus Mihai Căruntu.

În rest, analistul se aşteaptă la rezultate foarte bune la Transgaz (TGN) şi la Transelectrica (TEL). „Aşa cum au fost şi la trei luni, deci nu ne-ar surprinde. Cât despre SIF-uri şi FP –  raportările lor nu au nici o miză. Fac profit doar dacă vând din portofoliu”, a adăugat Mihai Căruntu. Dividendele pe care le au de încasat vor figura, totuşi, în conturile lor de profit şi pierderi, cu toate că nu sunt decât nilte creanţe.

Oricât de bune ar fi rezultatele companiilor româneşti, cotaţiile lor sunt influenţate decisiv de mediul de pe  marile pieţe externe.

„Impactul raportărilor financiare asupra cotaţiilor companiilor listate la BVB depinde în mare măsură şi de evoluţiile principalelor pieţe bursiere. Perioada de vară este caracterizată de lichiditate mai scazută decât media anuală şi ne aşteptăm la corecţii (negative, n.r.) fireşti pentru principalii indici bursieri, în perioada imediat următoare.